Klaus Iohannis spune că a fost o idee bună comasarea alegerilor din 9 iunie. ”A fost pasul corect”

Cristina Iacob |
Data publicării:
Iohannis confirmă donația sistemului antirachetă Patriot: „Pretenția noastră e ca atunci când donăm să fim recompensați adecvat”
Iohannis confirmă donația sistemului antirachetă Patriot: „Pretenția noastră e ca atunci când donăm să fim recompensați adecvat”

Președintele României a făcut declarații cu privire la felul în care au fost organizate alegerile din 9 iunie. 

Klaus Iohannis, a declarat marți, că această comasare a alegerilor în România a fost o idee bună.

”Cred că de data aceasta am primit un răspuns chiar de la alegători care în proporție foarte mare, aproape 50%, au votat lista comună prezentate de coaliție. A fost o decizie bună să fii adusă alegerile locale împreună cu alegerile europarlamentare dintr-un motiv democratic. Clar ,alegerile sunt legitime, valide, din punct de vedere democratic, atunci când participă un număr mare de alegător și faptul că aceste alegeri au fost puse împreună ne-au dus, iată, la o participare de peste 50%. Deci, putem să spunem că a fost pasul corect iar comunitățile evident și-au ales primarii, președinții de consilii, pe care i-au crezut potriviți pentru următorii patru ani.”

Întrebat de ideea unui candidat comun la prezidențiale PSD-PNL, Președintele României a evitat să dea un răspuns direct. 

„Acest lucru se va discuta în interiorul coaliției și chiar daca am o opinie, nu cred că ar fi în regulă să o zic public”, a răspuns Klaus Iohannis.

----------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel