Klaus Iohannis: Promisiunile PSD-ALDE de majorare a salariilor, anulate

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Președintele Iohannis avertizează că promisiunile PSD-ALDE de majorare a salariilor au fost anulate prin transferul contribuţiilor.Președintele României a atenționat Guvernul, la întâlnirea pe care a solicitat-o cu premierul Viorica Dăncilă și cu ministrul Mincii, asupra faptului că, după primele 3 luni de aplicare a legii salarizării, salariile nu sunt nici egale, nici predictibile, potrivit unui comunicat de presă pe care îl prezentăm integral.



Președintele României, domnul Klaus Iohannis, s-a întâlnit marți, 3 aprilie a.c., la Palatul Cotroceni, cu doamna Viorica Dăncilă, prim-ministru, și cu doamna Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii și Justiției Sociale.

Întâlnirea a avut loc la solicitarea Președintelui Klaus Iohannis de a discuta, la finalul primului trimestru, efectele aplicării legislației privind salarizarea din sistemul bugetar din perspectiva principiilor și angajamentelor în materie de politică salarială asumate anul trecut de coaliția PSD-ALDE.

Președintele României a atenționat Guvernul că, după primele 3 luni de aplicare, efectele noii legislații privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice arată că Legea se află în contradicție cu principiile egalității și predictibilității de la care a emanat, în condițiile în care s-a intervenit cu excepții punctuale pentru diferite categorii de personal, ceea ce anulează inclusiv caracterul unitar al intenției legislative.

Prim-ministrul a prezentat Președintelui României situația salarială, oferind asigurări de stabilitate în privința resurselor financiare necesare aplicării Legii salarizării și a majorărilor salariale asumate până în prezent. La rândul său, ministrul Muncii a detaliat principiile care au stat la baza actualului cadru de salarizare, făcând referire la grila salarială care își va produce pe deplin efectele din 2022. Totodată, a fost exprimată poziția Guvernului de a menține cadrul salarial instituit prin Legea 153/2017.

Președintele Klaus Iohannis a arătat că suprapunerea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificarea Codului Fiscal prin OUG 79/2017 a condus la diminuări salariale pentru unele categorii de personal, atât la nivel central, cât și local, consecințe negative pe care Guvernul nu le-a prevăzut. Deși au fost promise majorări de 25% ale salariilor începând cu 1 ianuarie 2018, aceste creșteri au fost de fapt anulate prin artificiul fiscal al mutării contribuțiilor sociale în sarcina angajaților.

Remedierea acestor deficiențe a impus adoptarea de către Guvern a unor  ordonanțe care au adus modificări Legii 153, cum ar fi OUG 62/2017 și OUG 91/2017. Prin excepțiile intervenite de la regulile aplicării etapizate, în contradicție cu principiul sustenabilității enunțat de Legea 153, cadrul salarial actual se îndepărtează de exigențele remunerării muncii prestate și ajunge să valorifice mai degrabă apartenența personalului la o instituție sau alta.

În acest sens, Președintele României a atras atenția că situația salarială este în continuă modificare, fiind departe de a satisface principiile și criteriile de stabilitate asumate inițial, precum și promisiunile electorale ale coaliției PSD-ALDE. Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că trebuie evitat acest carusel al modificărilor salariale și al impredictibilității, altfel Legea 153 va deveni curând o altă formă fără fond, dată fiind amendarea continuă a acesteia prin ordonanțe care nu doar rezolvă, dar și creează noi probleme.

Președintele Klaus Iohannis a arătat că nu se mai poate vorbi de predictibilitate în mecanismul de stabilire a drepturilor salariale, atât timp cât apar diverse noi amendamente pentru diferite categorii de personal, care introduc discriminări salariale și încurajează solicitări similare și din partea altor categorii de personal, cu prețul unor riscuri privind încadrarea în țintele bugetare asumate de către Guvern.

În legătură cu creșterile mult așteptate ale salariilor medicilor, dar și ale personalului din educație, măsuri care rezolvă doar parțial problemele de fond din aceste domenii, Președintele României a menționat că asemenea creșteri salariale trebuie însoțite de garanții pentru viitor, astfel încât aceste priorități de politică salarială să își atingă obiectivele de performanță asumate.

De asemenea, Președintele klaus Iohannis a subliniat că, pe fondul unor politici fiscal-bugetare imprudente și necorelate cu dinamica economică de ansamblu, există riscul ca puterea de cumpărare a românilor să scadă în continuare. Transferul contribuțiilor sociale în sarcina fiscală a angajatului și reducerea impozitului pe salarii de la 16% la 10% a condus, până în prezent, la o creștere modică a salariilor nete, de aproximativ 5%, în medie, la nivelul sistemului bugetar. Însă și această mică majorare a salariilor nete este anulată de intensificarea inflației, care a ajuns la 4,7% în februarie 2018.

În acest sens, Președintele klaus Iohannis a solicitat Guvernului prudență în abordarea politicilor economice, astfel încât să fie asigurată sustenabilitatea nivelului de trai al cetățenilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel