Klaus Iohannis, posibil succesor al lui Jens Stoltenberg la șefia NATO (surse)

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

NATO trebuie să-i găsească un succesor secretarului său general Jens Stoltenberg, al cărui mandat în acest post expiră pe 1 octombrie, dată de la care el va prelua funcţia de guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei.

Nu există la ora actuală un succesor favorit al lui Stoltenberg, notează vineri agenţia DPA, adăugând că, potrivit unor surse din cadrul Alianţei, fostul premier britanic Theresa May, prim-ministrul olandez Mark Rutte, şefa guvernului eston, Kaja Kallas, fostul comisar european pentru politică externă Federica Mogherini şi preşedintele român Klaus Iohannis au fost toţi evocaţi drept posibili candidaţi pentru acest post.

Klaus Iohannis, posibil succesor al lui Jens Stoltenberg



O decizie din partea celor 30 de state membre ale NATO este aşteptată la summitul Alianţei din iunie, dacă nu chiar mai devreme. În faza premergătoare a procesului de selecţie, discuţiile şi negocierile confidenţiale între liderii statelor membre, miniştri şi diplomaţi sunt un fapt obişnuit.

Candidatura lui Stoltenberg pentru postul de guvernator al Băncii Centrale norvegiene a stârnit controverse în ţara sa, în parte din cauza relaţiei sale apropiate cu actualul premier social-democrat Jonas Gahr Store.

Jens Stoltenberg va prelua noul său post în jurul datei de 1 decembrie. El a promis vineri la o conferinţă de presă că va rămâne deplin dedicat actualei sale funcţii până la expirarea mandatului de secretar general al NATO.

 Secretarul general al NATO va deveni noul guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei

 

Stoltenberg, în vârstă de 62 de ani, îşi va prelua noile atribuţii "în jurul datei de 1 decembrie", a menţionat Ministerul Finanţelor norvegian, înlăturând astfel posibilele îndoieli cu privire la o plecare a şefului NATO în plină criză privind chestiunea ucraineană.

Anterior, secretarul general al NATO declarase că nu-şi va putea prelua noile atribuţii decât de la 1 octombrie, după încheierea mandatului la Bruxelles.

Decizia este contestată de opoziţia norvegiană, care se teme că numirea fostului premier norvegian, de formaţie economist, ar putea slăbi independenţa Norges Bank.

Ida Wolden Bache, viceguvernatoarea Băncii Centrale a Norvegiei şi principala contracandidată a lui Stoltenberg, va asigura interimatul începând cu 1 martie şi până când Stoltenberg îşi va putea prelua mandatul, a anunţat guvernul.

Agenţia dpa aminteşte că Stoltenberg este secretar general al NATO din 2014, iar actualul său mandat urmează să expire în septembrie.

Între anii 2005 şi 2013, Stoltenberg a fost prim-ministru al Norvegiei şi, printre alte posturi guvernamentale, el a mai fost şi ministru de finanţe.

Candidatura lui Stoltenberg la postul de guvernator al Norges Bank a creat controverse în Norvegia, în parte ca urmare a prieteniei apropiate dintre liderul NATO şi actualul premier norvegian Jonas Gahr Store, social-democrat ca şi şeful Alianţei Nord-Atlantice.

Guvernatorul Norges Bank se ocupă de stabilirea ratelor dobânzilor, precum şi de supravegherea puternicului fond suveran al bunăstării pe care îl deţine Norvegia, cel mai mare din lume, cu active de 1.400 de miliarde de dolari, potrivit Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel