Iohannis, întâlnire cu Maia Sandu: România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova

Liviu Ludovic |
Data publicării:

România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, în acest sens fiind şi sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei de COVID-19, a transmis preşedintele Klaus Iohannis la întrevederea pe care a avut-o, marţi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. 

Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, cei doi şefi de stat au analizat, la întâlnire, stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei preşedintelui României la Chişinău în 29 decembrie 2020, menţionându-se că, în acest an, România a donat Republicii Moldova echipamente medicale şi de protecţie împotriva COVID-19 în valoare de 2,3 milioane de euro, precum şi peste 200.000 de vaccinuri.

În etapa următoare se va realiza şi donaţia celor 6.000 de tone de motorină destinată agricultorilor din Republica Moldova, a precizat sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat mesajul ferm de susţinere pentru agenda de reforme promovată de preşedintele Maia Sandu, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral şi al relaţiilor privilegiate dintre cele două state.

România sprijină parcursul european al Republicii Moldova

 

De asemenea, Klaus Iohannis a transmis că ţara noastră va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova şi a subliniat că România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, evidenţiind în acest sens sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei.

La rândul său, Maia Sandu a exprimat mulţumiri pentru susţinerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemie şi a apreciat sprijinul ţării noastre pentru calea europeană a Republicii Moldova, subliniind că va continua eforturile pentru implementarea agendei de reforme în spirit democratic şi european.

Cei doi preşedinţi au convenit continuarea dialogului bilateral la nivel înalt în special în proiectele de importanţă strategică din domeniile energiei, transporturilor, precum şi al educaţiei sau sănătăţii. Obiectivul principal al acestei cooperări rămâne asigurarea dezvoltării sustenabile a Republicii Moldova şi conectării sale ireversibile la spaţiul european, a mai menţionat sursa citată, potrivit Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel