Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU: "Odată cu căderea oribilului regim comunist, acum 30 de ani..."

Andreea Cosma |
Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că cea de-a 75-a aniversare a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) reprezintă o oportunitate pentru intensificarea eforturilor privind punerea în aplicare a pachetului de reformă a ONU şi a transmis că se poate conta pe România în realizarea acestor eforturi.

"Odată cu căderea oribilului regim comunist, acum 30 de ani, ţara mea a pornit pe drumul spre o nouă eră a libertăţii, democraţiei şi prosperităţii. Cortina de Fier a fost înlocuită de hotărârea noastră puternică de a ne re-alătura familiei de valori occidentale şi de a interacţiona deschis cu restul lumii, în baza respectului profund pentru principiile democratice şi statul de drept la nivel internaţional. Astăzi, suntem - cu toţii - profund interconectaţi prin guvernanţa multilaterală şi, mai mult ca oricând, trebuie să apreciem spiritul autentic de cooperare pe care Organizaţia Naţiunilor Unite l-a promovat întotdeauna şi care este indispensabil în găsirea de soluţii eficiente la provocările internaţionale. Cea de-a 75-a aniversare a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 2020, este o oportunitate ca organizaţia să îşi intensifice eforturile de punere în aplicare a pachetului ambiţios de reformă al secretarului general al ONU, de a moderniza organizaţia şi de a ne asigura că va produce rezultate pentru toţi. Puteţi conta pe România şi pe angajamentul nostru activ în realizarea acestor eforturi ambiţioase", a spus Iohannis, în cadrul intervenţiei naţionale de la dezbaterile generale ale celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU care se desfăşoară la New York.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, declaraţii la Adunarea Generală a ONU: "Nici România nu a fost ocolită"

El s-a declarat onorat să se adreseze Adunării Generale şi să prezinte" angajamentul reînnoit al României faţă de multilateralism şi ordinea internaţională bazată pe norme, având Organizaţia Naţiunilor Unite în centrul său".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel