Klaus Iohannis, furibund după decizia CCR: "Încă un semn de nepăsare, inconştienţă şi neînţelegere a misiunii pe care o au"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
presidency.ro
presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis pune la colţ decizia CCR privind amenzile din timpul stării de urgenţă, precizând că pericolul pandemiei nu a trecut, calificând anstfel iniţiativa drept una de "nepăsare, inconştienţă şi neînţelegere a misiunii pe care o au".

"Criza pe care o traversăm  pune la încercare rezistența, solidaritatea și tăria de caracter a societății noastre și a reprezentanților săi politici. Acum se departajează cei responsabili și curajoși de cei iresponsabili, de profitorii și populiștii care fac doar promisiuni mincinoase.

În aceste zile, îi vedem foarte clar și pe unii, și pe ceilalți.

Sunt, pe de o parte, românii care respectă restricțiile salvând vieți, sunt specialiștii care lucrează neîntrerupt pentru a stopa pandemia și sunt guvernanții, care au luat măsuri corecte și care acum pregătesc un program mai amplu de relansare a economiei românești. Această parte a societății este cea orientată spre depășirea crizei, spre resetarea și dezvoltarea României.

Pe de cealaltă parte însă, îi vedem pe cei pe care îi știm prea bine de ani de zile, oamenii trecutului, care vor să se întoarcă la corupție, proastă guvernare și ineficiență.

Ei, adică PSD și acoliții săi, sunt cei care fac tot posibilul ca efortul de reconstrucție al întregii națiuni să eșueze", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

 

Klaus Iohannis, despre decizia CCR: "Încă un semn de nepăsare, inconștiență și neînțelegere a misiunii pe care o au"

 

Şeful statului califică decizia CCR privind amenzile date în timpul stării de urgenţă drept un semn de nepăsare sau inconştienţă.

"Confruntată cu o amenințare fără precedent, România - la fel ca toate celelalte state ale lumii  - a trebuit să ia măsuri drastice pentru a-i proteja pe oameni și pentru a preveni răspândirea Coronavirusului.

Am văzut ieri cu câtă satisfacție au primit unii politicieni decizia Curții Constituționale privind amenzile instituite în această perioadă de stare de urgență. Este încă un semn de nepăsare, inconștiență și neînțelegere a misiunii pe care o au, dar și o dovadă că pentru acești politicieni interesul politic este mai presus de oameni.

Nu este cu totul surprinzător că astăzi aceste sancțiuni sunt discutabile, deși este evident pentru noi toți că ele au fost utile pentru a împiedica răspândirea virusului.

Surprinzătoare este însă perspectiva unor autorități care, prin misiunea ori prin  natura lor juridică, au obligația constituțională de a nu pierde din vedere, atunci când iau decizii, interesul general al societății".

 

Klaus Iohannis: "Fără aceste sancțiuni, morții pe care astăzi îi plângem ar fi fost mult mai mulți"

 

Preşedintele ţării a precizat că starea de urgenţă nu încetează odată cu decizia CCR, întrucât pandemia de coronavirus este încă un pericol prezent în societate.

"O spun cu toată responsabilitatea, fără aceste sancțiuni, morții pe care astăzi îi plângem ar fi fost mult mai mulți!

Pericolul epidemiei nu a trecut ieri, odată cu decizia Curții Constituționale. Responsabilitatea fiecăruia dintre noi este în continuare aceeași. Regulile și sancțiunile impuse de autorități nu au avut și nu au alt scop decât protejarea sănătății și vieții fiecăruia dintre noi.

Numai respectând aceste măsuri vom putea să ne reluăm activitățile cotidiene, să se joace copiii în parc, să ne revedem părinții în deplină siguranță", a mai precizat şeful statului.

 

Klaus Iohannis: "Starea de urgenţă nu încetează odată cu decizia CCR. Românii se coonfruntă cu doi inamici"

 

Preşedintele Klaus Iohannis a lansat un val de critici la adresa politicienilor care în timpul crizei de coronavirus continuă să lucreze "mult, prost şi toxic".

"Iar politicienilor care fac un scop din apărarea și protejarea drepturilor celor care încalcă legea le cer să înceteze ca prin acțiunile și discursul lor să mai pună în pericol viața cetățenilor.

Românii se confruntă din păcate cu doi inamici, unul perfid, invizibil, virusul foarte contagios denumit SARS-COV-2 și celălalt inamic, mult mai vizibil, dar la fel de dăunător pentru societatea și pentru viitorul țării noastre.

Cei mai bine intenționați dintre noi am fi crezut poate că atunci când națiunea noastră are de înfruntat o provocare teribilă, fără precedent, toate forțele, în special cele politice, se unesc pentru a depăși cu bine perioada critică.

O iluzie și speranțe deșarte, pentru că lupul, ca în celebrul proverb, își schimbă blana, dar năravul ba.

Profitând de faptul că atenția publică este concentrată, cum este și firesc, pe lupta pentru controlul epidemiei, PSD-ul a lucrat în Parlament.

A lucrat mult și prost, toxic de-a dreptul, așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani. A continuat să facă ce știe mai bine acest partid nociv, care a scos în stradă, să nu uităm,  sute de mii de români revoltați, care a pus România în posturi jenante în fața partenerilor europeni",a  declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel