Italia: Violator român, prins după 11 ani. Victima a trăit un COȘMAR

Un român va ajunge la pușcărie, la 11 ani după ce a violat o femeie, tot de naționalitate română. Deși credea că a scăpat de pedeapsă, el s-a trezit cu polițiștii la ușă.

Carabinierii au arestat un român în vârstă de 29 de ani, bănuit că ar violat o femeie, tot de naționalitate română, acum 11 ani.

Deși părea că o să scape cu fapta comisă, românul a avut o surpiză, ieri seară, atunci când polițiștii i-au sunat la ușă pentru a-l conduce la secție. Potrivit mandatului de reținere, tânărul este bănuit că ar fi violat o româncă, în septembrie 2007, alături de alți doi conaționali.

Bărbatul, pe atunci în vârstă de 20 de ani, a agățat-o pe tânără într-o pizzerie din localitatea Cremona, provincia Lombardia. Cei doi au mers în apartamentul unde locuia românul, iar de aici a început coșmarul. În apartament mai erau înca doi români, care au tăbărât pe femeie. Aceștia au bătut-o și violat-o în repetate rânduri.

Profitând de neatenția acestora, femeia a reușit să apeleze 112, însă unul dintre ei i-a smuls imediat telefonul din mână. Bărbatul riscă minim 3 ani și jumătate de închisoare.

 

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI



Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.26