Italia. Un muncitor ROMÂN i-a tăiat GÂTUL patronului italian

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Gabriel Toader Greg, în vârstă 28 de ani, un român stabilit în Italia, i-ar fi tăiat gâtul italianului care îl angajase ca ospătar la restaurantul său.

Gabriel a fost angajat la restaurantul din Pallanza, la recomandarea unei românce care lucra deja la localul respectiv.

Conform cronacaqui.it, românca a spus despre Gabriel că este un om foarte bun şi muncitor, dar bărbatul a creat probleme încă de la momentul angajării. Gabriel era extrem de violent cu colegii săi şi cu clienţii şi obişnuia să sară peste anumite ture de muncă.

În cele din urmă, Maurizio Farina, un italian de 46 de ani şi cu trei copii, patronul localului, şi-a pierdut răbdarea cu românul şi l-a concediat pe Gabriel. A fost momentul în care Gabriel a văzut negru în faţa ochilor. A pus mâna pe o sticlă şi a vrut să-l lovească pe italian cu ea în cap.

Maurizio s-a ferit, iar sticla s-a spart. Atunci, Gabriel a pus mâna pe un geam şi l-a tăiat pe patron în zona gâtului, relatează Observator.

 

Gabriel este cercetat în stare de libertate


I-a produs italianului o tăietură extrem de urâtă. Maurizio s-a prăbuşit într-o baltă de sânge, nu înainte de a striga că românul vrea să-l omoare.

Au intervenit mai mulţi oameni aflaţi în preajmă şi l-au salvat pe italian, însă acestuia i-a fost atinsă vena jugulară, moment în care şi-a pierdut vederea.

În ciuda teribilului atac, românul este cercetat în continuare în stare de libertate. Rudele italianului contestă situaţia şi se tem că Gabriel ar putea să se facă nevăzut.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel