Italia. Un hoț român le-a făcut misiunea ușoară carabinierilor, după ce și-a uitat telefonul mobil în magazinul pe care l-a jefuit

carabinieri_interventie_furt
Un român în vârstă de 29 de ani a fost arestat în Italia, după ce a furat mai multe parfumuri dintr-un magazin. Carabinierilor nu le-a luat prea mult să-l prindă. 

Un român în vârstă de 29 de ani, rezident în Italia, a ajuns la închisoare, după ce a fost găsit vinovat pentru furtul mai multor parfumuri.

Potrivit publicației Liguria Notizie, incidentul s-a produs zilele trecute, într-un magazin din Genoa. Tânărul a fost prins în flagrant de un angajat al magazinului în timp ce sustrăgea produsele, însă a reușit să scape cu bunurile furate după ce l-a lovit pe vânzător. 

Românul și-a uitat telefonul mobil pe raft

În cursul zilei de miercuri, când efectuau o anchetă la faţa locului, carabinierii au avut surpriza să descopere telefonul mobil al românului printre produsele de pe rafturile magazinului.

Astfel, carabinierilor nu le-a luat prea mult timp să-l identifice și să-l rețină pe bărbatul de 29 de ani.

Acesta a fost acuzat de comiterea infracţiunii de jaf şi a fost condamnat la închisoare în regim de urgență.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close