Italia: România ar putea intra pe lista neagră

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
italia_vernona
italia_vernona

Ministerul Sănătății din Italia monitorizează cu atenție România, Croația, Bulgaria și Serbia. Cotidianul La Repubblica a scris că există posibilitatea de a introduce aceste țări pe lista neagră, pe care se află în prezent 13 state cu interdicţia de a intra în Italia.

 

Cu toate acestea, nu va fi ușor să se facă un astfel de pas, deoarece doar unii dintre observatorii speciali fac parte din Uniunea Europeană, sau se încadrează în așa-numita zonă Schengen. Din acest punct de vedere, o inițiativă luată exclusiv de Italia ar putea crea tensiuni cu Bruxelles-ul. Și într-o astfel de fază, în care se discută ajutoare economice care urmează să fie distribuite membrilor zonei euro, trebuie făcută în linişte, fără a stârni prea multe discuţii, transmite cotidianul La Repubblica.

Desigur, dacă situația s-ar precipita, Roma ar interzice intrarea în Italia cetăţenilor care provin din țările balcanice și ar impune carantinarea obligatorie a tuturor italienilor care se întorc din noile locuri în pericol. Printre acestea se numără: ţările care au mult de 100 de cazuri la 100 mii locuitori, şările care au mai mult de 30 de cazuri la 100 de mii de locuitori, dar şi cele în calitatea calitatea sistemului de sănătate lasă de dorit.

 

Migranții, o altă problemă 


O altă mare problemă care nu trebuie subestimată o reprezintă debarcările neîncetate ale migranților. De exemplu, din grupul de peste 60 de persoane care au debarcat luni la Pozzallo, în Sicilia, 11 au rezultat pozitiv la coronavirus. Migranții, supuși testului tampon, au fost izolați într-o structură pusă la dispoziţie de prefectura din Ragusa. 

Weekend-ul trecut, alți 28 de migranți, dintr-un total de 70 care au debarcat la Roccella Jonica, în Calabria, au fost depistaţi pozitiv, chiar dacă sunt asimptomatici și au o stare bună de sănătate.

Ultima decizie se referă la Bangladesh. Italia a suspendat toate zborurile către și dinspre Dhaka, dar, înainte ca guvernul să impună oprirea, au existat cazuri de bengalezi care au ajuns în Italia infectați. Unii dintre ei nu au respectat niciun fel de izolare, chiar dacă aveau simptome evidente, cum ar fi febra mare și stare persistentă de rău. Acestea sunt motivele pentru care riscul ca Italia să retrăiască un nou coșmar, nu este atât de îndepărtat, scrie cotidianul Il Giornale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel