Italia. Româncă, moarte misterioasă înainte de o operație: Ioana avea 28 de ani și a lăsat în urmă doi copii mici

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: Colaj Facebook @Ioana L.
Sursa foto: Colaj Facebook @Ioana L.

Mister după moartea unei tinere românce, în vârstă de 28 de ani, care era pe punctul de a fi supusă unei operații într-o clinică privată, în Perugia, Italia.

Tragicul eveniment a avut loc azi-noapte, atunci când Ioana trebuia să fie supusă unei intervenții chirurgicale la șold. Operația trebuia să fie una simplă, de rutină, cu anestezie locală. Însă, românca, căsătorită cu un cetățean italian și mama a doi copii mici, a murit, iar pentru ea nu a mai fost nimic de făcut.

Se pare că Ioana a suferit mai întâi stop cardiac în unitatea privată, apoi a fost internată în secția de terapie intensivă. Dar, în timpul nopții, starea de sănătate s-a agravat și mai mult și pentru Ioana, relatează lanazione.it.

 

Tragedia a șocat întreaga familie

 

Această tragedie a șocat întreaga familie a femeii și comunitatea Colle San Paolo (din Tavernelle) în care locuia Ioana. Familia, reprezentată de avocatul Alessandro Vesi, a depus o plângere la postul permanent de poliție al spitalului, solicitând justiției să clarifice întreaga procedură și să tragă la răspundere vinovații pentru moartea mămicii.

Procurorul public de serviciu, dr. Gennaro Iannarone, a dispus preluarea trupului neînsuflețit pentru efectuarea autopsiei, dosarele medicale ale femeii, atât la Santa Maria, cât și la Vila Fiorita și identificarea imediată a medicilor care au avut în grijă intervenția chirurgicala.

Prima ipoteză a anchetatorilor este că operația nici măcar nu începuse practic când pacientul a intrat în stop cardiac. Cu toate acestea, nu era prima dată când tânăra era supusă unei operații.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel