Italienii, IMPRESIONAȚI de povestea lui "Nicolino", românul fără adăpost care și-a revăzut fiul după 10 ani

neculai_negrii_main
Presa italiană a prezentat cazul emoționant al lui Neculai Negrii, un român în vârstă de 60 de ani fără adăpost, care a reușit să-și strângă în brațe fiul după 10 ani.

De 15 ani, românul doarme pe o bancă într-o mică piață din fața bisericii din comuna San Giorgio Albanese (regiunea Calabria). Singurătatea bărbatului poreclit "Nicolino" e cunoscută de toți locuitorii din oraș, care îl ajută în fiecare zi cu bani sau câte ceva de mâncare, relatează ziarele italiene.

Neculai Negrii, în vârstă de 60 de ani, din România, a reușit, datorită intervenției Carabinierilor de la stația San Giorgio Albanese, să-și îmbrățișeze fiul de 26 de ani, rezident în România.

Totul a început cu descoperirea de către Carabinieri a unor mici pete de sânge în apropierea băncii unde bărbatul obișnuia să doarmă și să stea câteva ore pe zi. Agenții au demarat o anchetă pentru a constata ce s-a întâmplat.

Observând că omul a fost rănit în cap, l-au întrebat dacă a fost bătut. Omul a spus că s-a lovit din greșeală cu capul pe bancă, unde a dormit. Carabinierii au făcut eforturi pentru a identifica românul fără adăpost și, în cele din urmă, pentru a-i găsi familia. Rezultatul a fost obținut prin compararea amprentelor cu cele de la Consulatul României.

Condițiile în care trăia Nicolino:

 (w670)

foto: fanpage.it

Polițiștii au inițiat căutări și în România, pentru a identifica posibili membri ai familiei lui Nicolae. Consulatul a reușit să descopere fiul de 26 de ani, care a mărturisit că este încântat să-și poată îmbrățișa tatăl, despre care nu mai știa nimic de peste 10 ani. Fiul a plătit imediat cheltuielile de călătorie pentru ca tatăl său să revină în România.

După ce s-au finalizat procedurile necesare pentru a se întoarce acasă, Nicolino au fost însoțit la stația de autobuz de către polițiștii, impresionați de povestea românului. După un drum de două zile, Nicolino a revenit alături de fiul său, pe care nu-l mai văzuse de când era copil.

[citeste si]

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close