Italia. Legea lui Salvini, ADOPTATĂ! "S-au dus vremurile bune pentru migranţi''

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:

Guvernul italian a obţinut adoptarea unei legi care restricţionează drepturile privind azilul şi sporeşte fondurile alocate poliţiei, aceasta reprezentând pentru ministrul de interne şi lider al partidului Liga (de extremă dreapta), Matteo Salvini, prima mare victorie post-electorală.

Camera inferioară a parlamentului a votat miercuri seara, cu 396 de voturi ''pentru'' şi 99 de voturi ''împotrivă'', legea iniţiată de către Salvini, care deţine funcţia din iunie în cadrul coaliţiei împreună cu Mişcarea Cinci Stele (M5S, anti-sistem).

Noua lege elimină motivele umanitare pentru acordarea de protecţie refugiaţilor, precum şi dreptul de azil ce nu este legat de persecuţia politică sau de război. Ea direcţionează de asemenea milioane de euro către cei care se ocupă cu aplicarea legii şi cu lupta împotriva mafiei.

''Doresc să adăpostesc femei şi copii care fug de război (...), dar nu pe toţi ceilalţi'', a declarat Salvini, referindu-se la noua legislaţie. ''Nu vreau să fiu considerat un idiot'', a adăugat el.

Italia va acorda în continuare azil refugiaţilor de război sau victimelor persecuţiei politice. Dar nu va mai acorda azil ''umanitar'', care a fost oferit celor care au avut ''motive serioase'' pentru a-şi părăsi ţara, o categorie ce i-a inclus deseori şi pe homosexualii care fug din cauza legilor anti-gay foarte dure din Africa.

Anul trecut, peste 20.000 de persoane, sau 25 % din cei care au cerut azil, au obţinut protecţie ''umanitară'' şi alţi zeci de mii care au primit-o în anii anteriori îşi vor pierde acum statutul juridic când le vor expira documentele.

Parlamentarii Ligii au salutat joi adoptarea noii legi arborând un banner în exteriorul camerei inferioare a parlamentului pe care se putea citi: ''Decretul lui Salvini este lege. S-au dus vremurile bune pentru migranţi''.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel