Italia. Drama unui copil român de 6 ani, abuzat sexual de mamă: „Forțat să ia parte la orgii, i se aruncau resturi de mâncare pe jos”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto: Ilustrativ
Foto: Ilustrativ

O româncă, în vârstă de 29 de ani, şi-a abuzat fiul, de numai 6 ani, luni întregi în Terni, Italia.

Potrivit ilmessaggero.it, în anul 2016, românca s-a decis să-și ia fiul de la părinții ei din România și să-l ducă în Italia, acolo unde locuia de câțiva ani cu concubinul ei, în vârstă de 34 de ani. 

Meseria practicată de româncă era prostituția, iar în casa femeii aveau loc orgii la care băiețelul ei era obligat să participe. Totodată, micuțul era forțat să ia parte și la actul sexual dintre mamă și concubinul acesteia, dar și dintre femeie și clienții ei. 

 

„Copilul a stat în pielea goală, închis în balcon”

 

Anchetatorii au început investigația după ce un vecin i-a alarmat când l-a văzut pe băiețel ținut ore întregi dezbrăcat pe balconul casei și plângând. 

„Am urmărit să văd ce se întâmplă. Copilul a stat în pielea goală, închis în balcon”, a spus femeia autorităţilor italiene.

Poliţia de Stat din Terni a declanşat operaţiunea „Angelo" prin care săptămâni întregi a fost monitorizat comportamentul celor doi adulţi faţă de copilul de 6 ani.

Ancheta a scos la iveală faptul că micuțul era obligat să stea în pielea goală, i se aruncau resturi de mâncare pe jos, bucăți de pizza sau sandvișuri, ca unui câine, în timp ce mama şi concubinul întreţineau raporturi sexuale în faţa lui, fără nicio reţinere sau îl obligau să privească astfel de raporturi dintre mama şi clienţi printr-o gaură de zid. Mama și concubinul l-au bătut crunt, l-au hărțuit și l-au amenințăt cu bâtă de baseball sau cuțite. De mai multe ori a fost filmat când s-a ghemuit îngrozit pe canapea.

 

„Dar noi nici nu luăm droguri, ce rău am făcut?”

 

Anchetatorii cred că scopul acestei torturi asupra micuțului a fost de a-l implica în filme pedo-pornografice sau chiar de a-l vinde unui client. Suspiciunea autorităților vine din modul în care au încercat cei doi să-i anuleze personalitatea: închis într-o casă ca într-o cușcă, dezbrăcat și bărbierit. În plus, era strigat cu dispreț cu porecle feminine.

Când au fost opriți, ea a început să dispere, el a fost încătușat fără să spună un cuvânt.

Ea, în lacrimi, i-a șoptit polițistului: „Dar noi nici nu luăm droguri, ce rău am făcut?”.

 

Mama, condamnată la 10 ani închisoare

 

Mama copilului şi concubinul acesteia au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi de corupţie de minori, rele tratamente şi abuzuri sexuale aplicate unui minor. Pe data de 19 mai, Tribunalul din Terni, provincia Umbria, l-a condamnat pe bărbat la 18 ani de închisoare, iar femeia va trebuia şi ea să stea după gratii 10 ani.

Băiețelul s-a întors înapoi la bunicii care au crezut greșit că micuțul lor va fi mult mai fericit alături de mamă şi că în Italia traiul său va fi mult mai bun.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel