Italia. Contrabandiști români, evaziune de 27 de milioane de euro: Aduceau marfa în autocare, TIR-uri sau în mașinile personale

Loredana Iriciuc / 28 iun 2022, 12:06
Italia. Contrabandiști români, evaziune fiscală de 27 de milioane de euro: Aduceau marfa în autocare, TIR-uri sau în mașinile personale
Italia. Contrabandiști români, evaziune fiscală de 27 de milioane de euro: Aduceau marfa în autocare, TIR-uri sau în mașinile personale

Poliția financiară din Trento efectuează arestări și percheziții în toată Italia, inclusiv în zona Venețiană, a unei rețele criminale specializată în contrabanda internațională cu țigări, produse energetice și alcool. Rețeaua ar fi împărțită în cinci grupuri interconectate și compusă din persoane de naționalitate italiană, română, moldovenească, ucraineană, greacă și malteză, cu filiale în Slovenia, Germania, Belgia, Anglia, Olanda, Polonia, Franța, Bulgaria și Grecia, țări din care au fost importate/exportate mărfuri de contrabandă.

Este vorba de operațiunea numită „Melita”, care tocmai s-a încheiat cu executarea unei măsuri de arest preventiv în închisoare împotriva a 28 de suspecți, dintre care 20 sunt căutați pe teritoriul național în provinciile Bari, Roma, Trieste, Latina, Napoli, Campobasso, Caserta, Perugia, Lecce, La Spezia, Massa Carrara, Isernia, Alessandria, Treviso și Veneția. Restul de opt persoane sunt căutate în străinătate: Croația, Belgia, Republica Moldova, Anglia, Germania și Bulgaria. 

Ancheta a început în anul 2018, în urma monitorizării unor camioane articulate aflate în tranzit pe pasul Brenner. „Prin instrumente utile pentru descoperirea fundului dublu sau acoperirea încărcăturilor, precum și interceptările telefonice, telematice și de mediu, a fost posibilă reconstituirea traficului ilicit înfloritor de produse de contrabandă din numeroase țări europene, în special Slovenia și Germania, transportate la bordul camioanelor, autobuzelor, camionetelor și chiar și în mașini simple, adesea echipate cu compartimente ascunse sau însoțite de încărcături de mărfuri de acoperire, care au ajuns și în Italia”, arată anchetatorii.

 

Cum introduceau marfa de contrabandă în Italia

 

Printre diferitele sisteme folosite pentru contrabandă „s-au numărat transportul de TLE (n.r. - Transport Logistique Européen) de produse energetice, pe uscat sau pe mare, în camioane sau containere, cu utilizarea de acoperire a încărcăturilor sau vehicule echipate cu fund dublu, însoțite de documentație falsă. Utilizarea prin regimul de tranzit vamal comunitar pentru care țigările, vândute oficial de producător sau de intermediari, au călătorit în Italia cu documente aparent în regulă și au fost apoi eliberate ilegal pentru consum prin declarații de export false. Totodată, au existat și deschiderea ad-hoc a antrepozitelor fiscale în care se depozitează fictiv încărcături de alcool, în suspensie fiscală, de la furnizori europeni și de fapt destinate pieței clandestine”.

Printre altele, a apărut și implicarea unei distilerii cu sediul în Trentino care a încercat să introducă ilegal o mare cantitate de produse alcoolice în evaziunea taxelor vamale, prin transferul fraudulos a două încărcături de vodcă (39.960 de sticle), confiscate de la Verona în martie 2019. 

Evaziune fiscală de 27 de milioane de euro

 


115 persoane sunt cercetate, dintre care 28 de beneficiari ai măsurilor asigurătorii. Dintre acestea, cinci au fost raportate procurorilor ca solicitanți necuveniți și beneficiari ai veniturilor din cetățenie.

Anchetatorii din Trentino au reconstituit și cuantumul evaziunii (accize, taxe vamale și alte taxe datorate) egală cu 27.268.000 euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0