Italia. Anunţul de ultimă oră al medicilor. Ţara riscă să se blocheze

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
teste_covid
teste_covid

Sistemul testărilor pentru detectarea unor posibile cazuri Covid-19 a copiilor și tinerilor care frecventează școlile poate duce la o blocare a țării, deoarece prinții acestora sunt obligați să se izoleze împreună cu ei, consideră pediatrii.

 

”Timpul dintre solicitarea medicului pediatru pentru un test și sosirea rezultatelor este prea lung, în medie 5 zile. Acest lucru denotă un deficit organizațional grav și riscul este ca țara să fie blocată, deoarece părinții sunt blocați împreună cu copiii lor, poate o săptămână întreagă și apoi au un rezultat tampon negativ”, a declarat președintele Federației italiene a medicilor pediatri (Fimp), Paolo Biasci. 

„Uneori părinții sau unul dintre ei sunt obligați să rămână chiar și o săptămână întreagă acasă, deoarece activitatea clinicilor de analiză este întreruptă în weekend. O prelungire a timpului inacceptabilă, cu riscul consecințelor importante, de asemenea în ceea ce privește sistemul economic, cu atât mai mult dacă considerăm că timpul pentru obținerea raportului unui test făcut în spital este de câteva ore”, explică el, conform Ansa.it.

Paolo Biasci avertizează că situația „este deja foarte dificilă acum, iar perspectiva poate fi doar o înrăutățire numai odată cu apariția gripei sezoniere”.  Președintele medicilor pediatri spune că regiunile nu au investit resursele necesare. El spune că este fundamental ca statul să garanteze teste rapide, cu rezultate în termen de 24 de ore. În acest scop, o propunere din partea Fimp este, de exemplu, să stimuleze punctele „Drive through” pentru teste rapide realizate cu mașina.

Restricţii suplimentare în unele regiuni din Italia, începând de miercuri

 

Începând de miercuri, purtarea  măştilor de protecţie va fi obligatorie în spaţiile publice pentru toţi cei cu vârste de peste şase ani. Autorităţile din Sicilia au informat că toţi călătorii internaţionali vor trebui să se testeze la sosire şi să se înregistreze pe un site sau la un medic. În urmă cu o săptămână, o altă regiune din sudul Italiei, Campania, unde se află oraşul Napoli, a impus purtarea  măştilor de protecţie în public, inclusiv în aer liber, până cel puţin la 4 octombrie. De asemnea, şi la Genoa, în nord-estul ţării, oamenilor li se cere ca în unele zone să poarte măşti în spaţiile publice deschise. Noile măsuri de restricţie vor fi în vigoare până cel puţin la 30 octombrie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel