Gaze naturale. Italia anunță că nu va mai folosi prețul european de referință pentru calculul facturilor 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Polonia intenționează să reducă preţurile la gaze pentru locuinţe la un nivel similar cu cel din 2022
Polonia intenționează să reducă preţurile la gaze pentru locuinţe la un nivel similar cu cel din 2022

Uniunea Europeană se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii şi există semnale că statele membre nu răspund în mod unitar la această criză, transmite Bloomberg. Italia anunță că nu va mai folosi prețul european de referință. 

Preţurile şi expunerea pe livrările de gaze din Rusia diferă de la o ţară la alta însă acest decalaj ar putea să se adâncească după ce autorităţile italiene au anunţat luni o serie de modificări cu privire la modul de calcul al facturilor consumatorilor.

Începând din octombrie, facturile nu vor mai fi calculate pe baza preţului european de referinţă la gaze, care este stabilit la hub-ul Title Transfer Facility din Ţările de Jos, ci vor fi legate în schimb de preţul prevăzut în contractele de gaze din Italia, a anunţat luni Autoritatea de reglementare în energie din Italia (ARERA).

Această decizie surprinzătoare ar putea da naştere la aşteptări, sau cel puţin la speranţe, că preţul pentru cele două contracte de gaze ar putea fi decuplat, susţin analiştii de la Citigroup Inc. Umplerea rapidă a depozitelor de gaze din Italia pe parcursul luni iulie, şi posibilitatea unor noi injecţii în depozite pe parcusul lunii august, ar putea crea o situaţie, temporară, de supra-aprovizionare cu gaze în Italia. O astfel de situaţie "ar duce la îmbunătăţirea semnificativă a perspectivelor cu privire la situaţia de la iarnă din Italia şi astfel ar crea volatilitate în cazul preţurilor la gaze în Italia", susţin analiştii.

Solidaritatea Europei a fost pusă sub semnul întrebării în acest an pe măsură ce Rusia a redus livrările de gaze spre continent ca reacţie la sancţiunile internaţionale impuse Moscovei după invadarea Ucrainei. Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa, care sunt stabilite la hub-ul TTF din Amsterdam, s-au dublat în acest an, o dovadă a riscurilor cu care continentul s-ar putea confrunta la iarnă.

Italia se va folosi de sursele alternative de aprovizionare cu gaze



Unele state membre UE, precum Italia, au mai multe surse alternative de aprovizionare decât Rusia, inclusiv gaze naturale lichefiate şi livrări din Algeria. Alte state, în special cele din Europa de Est, sunt mai dependente de livrările de gaze prin conducte din Rusia având în vedere că lipsesc interconectorii către terminalele de import de gaze lichefiate din vestul Europei.

Ungaria a anunţat deja că va interzice exporturile de energie, în majoritatea cazurilor, în cadrul "stării de urgenţă energetică" şi în acelaşi timp intenţionează să îşi asigure volume suplimentare de gaze din Rusia. Majoritatea ţărilor ar putea să îşi închidă graniţele pentru exporturile de gaze dacă situaţia aprovizionării lor se va deteriora, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel