Turismul a explodat în Italia. Sunt mai mulți turiști decât înainte de pandemie

Bogdan Bolojan / 01 aug 2022, 09:40

După eliminarea restricțiilor de călătorie, turismul din Italia a explodat pur și simplu: cifrele arată că sunt mai mulți turiști decât înainte de pandemie.

În Italia, luna august este vârful sezonului turistic şi sunt aşteptări că încasările vor reuşi să contrabalanseze pierderile din perioada restricţiilor impuse de COVID, iar Italia a profitat la maximum de fondurile europene pentru a oferi străinilor, dar şi localnicilor un transport feroviar rapid de la nord la sud din oraşele industriale către cele de la malul mării. 

Turismul italian şi-a revenit deja, de fapt, în această vară sectorul continuă să recupereze pierderile cauzate de pandemie şi de cei doi ani de restricţie anticoronavirus. Şi aceasta în ciuda riscurilor persistente pentru economie cauzate de continuarea războiului din Ucraina, de inflaţie şi de tensiunile legate de preţurile materiilor prime şi ale energiei.

Aceasta este concluzia unui studiu realizat de mai multe organizaţii de profil care au monitorizat performanţa sectorului turistic italian. Astfel, numai în lunile mai şi iunie se înregistrează o creştere a numărului de turişti cu 35% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019.

Cifrele turismului din Italia

 

Şi în privinţa cheltuielilor făcute de aceştia în hotelurile din peninsulă s-a ajuns la o mărire de aproape 15%, deloc puţin pentru această perioadă de criză, însă este bine cunoscut faptul că august este luna cu cel mai mare număr de prezenţe turistice. În perioada de trei ani, 2019- 2021 în Italia s-a înregistrat un procent de turişti de 24,5% din total, mai mult decât media Uniunii Europene de 20,4%. Italia se află pe locul al doilea în uniune în ceea ce priveşte numărul de prezenţe turistice numai în luna august cu 229 de milioane de turişti în urma celor 246 din Franţa. 

Peste 40% din cheltuielile călătorilor străini în Italia se concentrează pe cazare, în timp ce restul de 59%, în valoare de 13 miliarde de euro, include transportul de pasageri, cateringul şi achiziţionarea de produse de artizanat şi produse fabricate în Italia. Aceste obiecte care reprezintă o amintire se vând cel mai bine în Sicilia, după care în Toscana, Campania, Sardinia şi cel mai puţin în Basilicata, o regiunea mai puţin vizitată şi care atrage doar prin Matera, oraşul locuinţelor sculptate în stânci, relatează Rador. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0