Italia. Afacere ilegală, pusă la cale de un român. Ar fi câştigat peste jumătate de milion de euro

masina_carabinieri
masina_carabinieri

Poliţiştii au destructurat o grupare infracţională, care se ocupa de escrocherii în cumpărarea de mașini second hand. Potrivit anchetatorilor, unu dintre cei mai importanţi membrii ai reţelei era un român de...

Poliţiştii au destructurat o grupare infracţională, care se ocupa de escrocherii în cumpărarea de mașini second hand. Potrivit anchetatorilor, unu dintre cei mai importanţi membrii ai reţelei era un român de 32 de ani.  

Pe data de 21 mai a fost emis un ordin de arestare preventivă pe numele său, după ce a fost finalizată ancheta „Supercar” sub supravegherea parchetului din Rimini.

Tânărul român, pe numele căruia fusese emis şi un mandat de urmărire internațională, a fost arestat de poliția română în orașul Timișoara. Procedurile de extrădare și transfer în Italia deja au început.

Cercetările în cadrul operaţiunii Supercar au reconstituit modul în care operau escrocii. Aceştia urmăreau anunţurile pentru vânzarea de mașini la mâna a doua. Unul dintre membrii bandei începea negocierile, prezentându-se ca fiind dealer auto și stabilea o întâlnire cu vânzătorul.

Cumpărarea avea loc în oraşul victimei înșelătoriei, iar plata se făcea cu cecuri false. Mai mult, vânzarea-cumpărarea e făcea vineri după-amiază, când băncile sunt deja închise, fiind imposibil pentru vânzător să observe fraudă, potrivt <arel="nofollow" href="https://www.altarimini.it/News136407-acquistavano-auto-usate-con-assegni-falsi-arrestato-membro-della-banda-scappato-in-romania.php" target="_blank" rel="noopener">altarimini.it.

Mașina cumpărată era imediat înmatriculată de unii italieni, considerați de anchetatori ca fiind membri ai reţelei. Ulterior, maşina era exportată în străinătate pentru vânzare. Anchetele carabinierii au constatat 40 de episoade de fraudă și daune de aproximativ 600.000 de euro.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close