Italia. Sute de incendii de vegetaţie provocate de neglijenţă sau cu rea intenţie. Toate forţele de ordine, mobilizate

Andreea Cosma |
Data publicării:
captura video
captura video

Echipele de intervenţie din Italia au continuat joi să lupte cu sutele de incendii de vegetaţie care sunt în prezent active pe teritoriul acestei ţări, informează DPA.

Autorităţile regionale au trimis 34 de solicitări pentru a obţine aeronave utilizate în stingerea incendiilor, a precizat joi seară Autoritatea naţională pentru apărare civilă.

Solicitările au venit din Calabria, Lazio - unde se află capitala ţării, Roma - precum şi din insulele Sicilia şi Sardinia.

Autoritatea pentru apărare civilă nu a reuşit să trimită aeronave în trei dintre regiuni, unde pompierii au trebui să continue lupta cu flăcările de la sol.

Cele mai multe dintre incendii au fost provocate de neglijenţă sau cu rea intenţie, au mai precizat autorităţile italiene.

Departamentul pentru pompieri a precizat că angajaţii săi intervin în prezent la 240 de incendii de vegetaţie declanşate pe teritoriul ţării.

Incendiile au făcut ravagii pe insula turistică Sardinia începând de săptămâna trecută, provocând daune extinse şi pagube de milioane de dolari.

Joi seară, departamentul de pompieri al insulei a raportat noi focare în provincia Oristano, din vestul insulei.

În sudul Italiei, serviciul de pompieri a anunţat că participă la zeci de acţiuni de stingere a incendiilor.

O tabără de corturi a fost evacuată în Scanzano Jonico, din regiunea Basilicata.

În oraşul Agrigento, din Sicilia, pompierii se luptă cu un incendiu care se întinde pe o distanţă de cinci kilometri.

Seceta, temperaturile ridicate şi vântul puternic din ultimele zile au contribuit la răspândirea flăcărilor.

Nordul Italiei s-a confruntat cu condiţii meteo opuse, după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii şi alunecări de teren.

Provinciile din apropierea Lacului Como, în regiunea Lombardia, au fost grav afectate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel