Irlanda. O româncă însărcinată a răpit două femei pe care le-a amenințat cu un cuțit și le-a agresat sexual

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Mamă a doi copii, Maria Covaci, în vârstă de 29 de ani, din Silverbridge a fost arestată în Irlanda de Nord și este judecată, după ce a răpit de pe stradă două tinere pe care apoi le-a agresat sexual, scrie Belfast Telegraph.

Maria Covaci, din New Road, Silverbridge, a fost audiată vineri, prin video conferință, la Tribunalul Coleraine, în Ballymena, unde ceruse eliberarea pe cauțiune. Românca este arestată deja de o lună și jumătate și este anchetată pentru două acuzații de răpire, două de deținere de armă ofensivă, două de sechestrare, două de agresiune comună și una de agresiune sexuală.

Incidentul a avut loc pe 13 noiembrie, pe strada James din Ballymena când Maria Covaci era însărcinată în opt luni.

Un polițist care s-a prezentat în instanță a declarat că, pe 13 noiembrie, a fost sesizat cu privire la dispariția a două persoane. Ulterior, acestea s-au întors acasă, dar se aflau într-o stare „foarte tulburată”.

Potrivit mărturiilor depuse de cele două tinere, acestea au fost prinse și forțate să se urce într-o mașină, sub amenințarea cuțitelor, de două persoane, una dintre ele fiind Maria Covaci, relatează stirileprotv.ro

 

Una dintre victime a fost legată și i s-a tuns părul

 

Cele două victime au spus că au fost duse într-un loc retras, unde una dintre ele a fost forțată să îngenuncheze în fața farurilor mașinii și, după ce a fost „legată”, i s-a tuns părul.

Ofițerul a povestit că fetei i-au fost scoase hainele și lenjeria intimă, a fost fotografiată și i s-a spus de către atacatorii ei că va fi făcută „vedetă pe internet”. Ofițerul a mai susținut că în timpul interviurilor cu poliția, Covaci „a mințit în mod repetat” și și-a schimbat declarația pe măsură ce i s-au adus dovezi, adăugând că, la un moment dat, a fost ajutată de doi bulgari, bărbați pe care i-ar fi întâlnit în ziua aceea. Polițistul a declarat instanței că cele două victime au declarat că au fost duse într-un loc retras, unde una dintre ele a fost agresată sexual.

Covaci a mai susținut că cele două femei răpite lucrau de fapt ca prostituate, dar detectivul a spus că ambele au negat acest lucru. Un avocat al apărării a spus instanței că românca are doi copii și că era însărcinată în opt luni la momentul presupusului atac.

Instanța a reținut că una dintre victime avea o aventură cu fostul soț al inculpatului, dezvăluie și wikifoxnews.com. Cu toate acestea, Maria Covaci rămâne în arest până pe 27 ianuarie, deoarece i s-a refuzat cauțiunea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel