Iordache "altă întrebare", declarație ULUITOARE: "Criticile aduse României sunt ANORMALE"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Deputatul PSD Florin Iordache, cunoscut și sub numele de "ministrul alta-ntrebare", și artizanul OUG 13, este de părere că raportul MCV este unul anormal.

Social-democratul Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, consideră anormale criticile aduse României prin raportul MCV, precizând că atât la nivelul Parlamentului, cât şi al Ministerului Justiţiei se va face o analiză în vederea unei posibile contestări a documentului Comisiei Europene la CJUE. 

"Criticile care, ieri, prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare au fost aduse României sunt anormale. Nu cred că Parlamentul României trebuie tratat ca un parlament de mâna a doua în ideea în care printr-un vot constituţional, prin mai multe sesizări la Curtea Constituţională au fost adoptate nişte legi ale Justiţiei, care fac o justiţie reală şi o justiţie independentă. Modul în care ni se cere impetuos să oprim adoptarea acestor legi cred că este anormal, nu există nicăieri în lume o procedură ca nişte legi adoptate şi care au intrat în vigoare şi ale căror efecte, cred eu, se vor vedea în perioada următoare, să ceară printr-un astfel de raport să fie oprite sau să fie abrogate. Credem că Parlamentul României, atunci când a adoptat aceste legi, printr-o largă consultare publică - fie că discutăm de asociaţiile profesionale, fie că discutăm de mediul academic sau de toţi cei care sunt implicaţi, de la Ministerul Justiţiei până la CSM - credem că am adoptat nişte legi bune", a declarat Florin Iordache, miercuri, la Parlament. 

Deputatul PSD a subliniat că "acest mecanism este unul de cooperare". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel