Iohannis vizitează Anglia. Subiecte IMPORTANTE în discuția cu Theresa May

klaus_iohannis1
Klaus Iohannis va efectua o vizită în Marea Britanie. El se va întâlni cu premierul britanic Theresa May pentru a discuta stadiul negocierilor privind Brexit, precum și priorităţile preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene. 

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua miercurea viitoare o vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, context în care se va întâlni cu premierul britanic Theresa May şi va participa la recepţia şi dineul organizate cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani de către prinţul Charles.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, temele abordate la întâlnirea dintre preşedintele Iohannis şi premierul Theresa May vor viza relaţia bilaterală, stadiul negocierilor privind Brexit, priorităţile preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, cooperarea în sfera securităţii şi apărării, precum şi agenda regională.

Klaus Iohannis va participa, la invitaţia reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, la recepţia şi dineul organizate cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani de către prinţul de Wales.

Alte știri de interes
x close