Iohannis, mesaj de ultimă oră despre majorarea pensiilor: Creşterea trebuie să se încadreze în bugetul alocat

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, referitor la procentul de 11% avansat de premierul Nicolae Ciucă pentru majorarea pensiilor, că o astfel de creştere trebuie să se încadreze în bugetul pentru pensii.

'Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt în realitate. Atâta vreme cât pensiile de stat au un anumit buget, creşterea trebuie să se încadreze în acest buget, or datele acestea sunt la Ministerul Finanţelor şi la Guvern. Solicitarea mea către Guvern a fost să creştem pensiile şi salariile şi să nu lăsăm oamenii să poarte singuri povara inflaţiei, dar cu cât se realizează această creştere trebuie să se calculeze la Finanţe şi, la modul mai general, în Guvern', a spus şeful statului, înaintea primei reuniuni a Comunităţii Politice Europene.

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că a discutat în partid că procentul cu care se pot majora pensiile nu trebuie să producă un deficit mai mare la buget, iar în acest moment limita de creştere este de aproximativ 11%. Preşedintele Klaus Iohannis participă joi, la Praga, la reuniunea Comunităţii Politice Europene, iar vineri este programată reuniunea informală a Consiliului European, potrivit Agerpres.

 

Vezi și

 Iohannis, informațiile momentului privind aderarea României la Schengen până la sfârșitul anului: „Sunt șanse, e nevoie de unitate“

 

Președintele Klaus Iohannis se află, joi, la Praga, unde lideri din 44 de ţări participă la prima întrunire a Comunităţii politice europene, o structură menită să promoveze cooperarea în materie de securitate între statele Uniunii Europene şi partenerii de pe continent.

Întâlnirea are ca obiectiv îmbunătăţirea cooperării europene dincolo de graniţele Uniunii, la reuniune fiind aşteptaţi, pe lângă cei 27 de lideri din Uniunea Europeană, reprezentanţi a încă 17 state partenere, printre care ţări din Balcanii de Vest, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Turcia sau Marea Britanie.

Liderii din cele peste 40 de state europene vor discuta despre provocările economice generale, schimbări climatice, criza energiei sau războiul din Ucraina. Reuniunea va reprezenta un prilej de promovare a cooperării cu privire la teme de interes comun, în vederea consolidării securităţii, stabilităţii şi prosperităţii pe întreg continentul european, fără ca acest cadru să constituie o alternativă la procesul de extindere a Uniunii Europene.

Prezent la reuniune, președintele Klaus Iohannis a afirmat că se vor aborda teme importante precum solidaritatea cu Ucraina, condamnarea agresiunii Rusiei, dar și teme precum securitatea continentului sau despre surse alternative de energie. „Eu mă aștept la discuții foarte bune, fiind prima întrunire și personal voi aborda nevoia solidarității cu Ucraina și a unei abordări comune pentru securitatea continentului“, a declarat Iohannis.

Întrebat despre ce șanse sunt cu privire la aderarea României la Spațiul Schengen până la sfârșit anului, președintele României a afirmat că „există această posibilitate, dar garanția nu există încă“.

Iohannis: „Sunt șanse, e nevoie de unitate“

 

„Cu toții ne implicăm pentru a reuși acest lucru, și eu și Guvernul, Parlamentul, majoritatea europarlamentarilor. Ministerul de Interne lucrează foarte intens la aceste chestiuni. Sunt șanse, e nevoie de unitate în Europa. Acest lucru a devenit și mai clar odată cu războiul dus de Rusia în Ucraina. Această unitate se poate consolida dacă România, Bulgaria și Croația ar deveni parte din spațiul Schengen.

După atâția ani de așteptare, cred că toți liderii și-au dat seama că acest pas nu poate decât să îmbunătățească unitatea Uniunii și soliditatea noastră în abordare“, a afirmat Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel