Iohannis, despre spitale: Nu trebuie să ne mai aflăm în situația gravă de a mai stinge incendii

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Nu trebuie să ne mai aflăm în situația gravă de a mai stinge incendii, spune Klaus Iohannis, luni, la ceremonia de deschidere a anului universitar 2021-2022, la UMF „Carol Davila” Bucureşti. El spune că PNRR prevede investiții de aproximativ 2,4 miliarde de euro pentru sistemul medical.

„Sub presiunea pandemică, vulnerabilitățile sistemului de sănătate românesc, perpetuate zeci de ani, au fost evidențiate mai dramatic ca niciodată și au generat tragedii umane care au îndurerat o întreagă națiune. Nu trebuie să ne mai aflăm în situația gravă de a mai stinge incendii! Trebuie să ducem la îndeplinire cât mai repede angajamentul reformei profunde în sistemul de sănătate, de care depinde viitorul generațiilor de medici și siguranța pacienților”, spune Klaus Iohannis la ceremonia de deschidere a anului universitar 2021-2022, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.

Șeful statului precizează că Planul Național de Redresare și Reziliență prevede investiții de aproximativ 2,4 miliarde de euro pentru sistemul medical.

Șapte oameni au murit vineri în incendiul izbucnit la secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Flăcările au izbucnit în secția ATI și ulterior tot spitalul a fost evacuat.

În ultima perioadă au fost mai multe incendii în Maternitatea Giulești, Institutul Matei Balș din București și Spitalul Județean din Piatra Neamț.

În toate spitalele în care au avut loc incendii, anchetele au descoperit numeroase nereguli legate în special de instalațiile electrice și de securitate, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel