Iohannis, declarații despre comunitatea românească din Regatul Unit

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a declarat, marţi, 12 iunie, că investiţiile britanice în România ar putea fi mai substanţiale.

"Cooperarea comercială româno-britanică este şi ea foarte bună, anul trecut schimburile înregistrând cel mai ridicat nivel din istorie, în valoare de peste 4 miliarde de euro. Investiţiile britanice în România ar putea fi mai substanţiale şi trebuie să găsim modalităţi de a diversifica în continuare legăturile bilaterale în domeniul afacerilor", a declarat Iohannis la recepţia oferită de Ambasada Marii Britanii cu ocazia Zilei Reginei Elisabeta.

Președintele a mai spus că relaţiile româno-britanice sunt foarte bune. "Aniversăm, în 2018, 15 ani de la crearea parteneriatului strategic stabilit în 2003, care s-a dezvoltat puternic în special în domeniul apărării şi securităţii, dar şi în cel comercial. Apărarea şi securitatea se evidenţiază ca domeniu esenţial al relaţiilor româno-britanice", a spus şeful statului, arătând că cele două ţări împărtăşesc aceleaşi preocupări cu privire la stabilitatea şi securitatea în Flancul estic.

Comunitatea românească

Şeful statului a menţionat că un atu important în relaţiile româno-britanice este comunitatea românească din Regatul Unit, care este foarte bine integrată în societate şi contribuie net şi valoros la economia britanică. "Pentru noi, este foarte important să se asigure un tratament echitabil şi nediscriminatoriu pentru cetăţenii români din Regatul Unit în perioada de după Brexit - o decizie pe care o regretăm, dar o respectăm", a declarat Iohannis.

El şi-a exprimat speranţa pentru un parteneriat bine calibrat şi puternic în ceea ce priveşte relaţiile viitoare dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel