Iohannis a pledat pentru „coridoare umanitare” la nivelul UE pentru repatrierea românilor

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
presidency.ro
presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat astăzi, la o videoconferință cu membrii Consiliului European privind măsurile legate de combaterea efectelor epidemiei COVID-19 şi a formulării unui răspuns coordonat al Uniunii Europene în fața acestei crize.

În intervenția pe care a avut-o în cadrul reuniunii, Klaus Iohannis s-a referit la interdependențele importante care există între statele membre ale Uniunii şi, în consecință, la nevoia de a aborda această criză prin acțiuni comune la nivel european, cu măsuri proporționale și adecvate.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa menținerii liberei circulații a persoanelor în interiorul Uniunii Europene. În acest context, Președintele României a exprimat sprijinul pentru orientările Comisiei Europene pentru o acțiune coordonată la frontierele externe ale Uniunii. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a susținut decizia de aplicare a unor restricții temporare călătoriilor neesențiale ale cetățenilor terți în Uniunea Europeană.

 

Klaus Iohannis a evidențiat situația dificilă a unor cetățeni români

 

Președintele României a evidențiat situația dificilă a unor cetățeni români ale căror contracte de muncă au încetat în urma epidemiei COVID-19 și nu pot reveni în țară din cauza carantinei din respectivele state sau din cauza blocajelor existente la granițele unor state membre. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru crearea unor coridoare umanitare de tranzit la nivelul Uniunii Europene care să permită repatrierea cetățenilor din statele membre.

De asemenea, Preşedintele României a solicitat activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii pentru a sprijini demersurile statelor membre pentru returnarea cetățenilor UE atât din celelalte state membre, cât și din state terțe, utilizând asistența consulară.

 

Iohannis a solicitat mai multă flexibilitate în asigurarea finanțării 

 

Totodată, Klaus Iohannis a subliniat importanţa asigurării în continuare a integrității Pieței Unice. În acest sens, Preşedintele României a salutat inițiativa Comisiei Europene de a lansa procedurile pentru completarea stocurilor de dispozitive medicale şi de inițiere de achiziții publice colective pentru echipamente și dispozitive medicale.

Legat de măsurile economice, Klaus Iohannis a solicitat mai multă flexibilitate în asigurarea finanțării unui spectru larg de obiective din fondurile europene pentru combaterea impactului economic negativ al crizei COVID-19. De asemenea, Preşedintele României s-a pronunțat pentru identificarea unui sprijin financiar special acordat statelor membre ale Uniunii pentru a face față reducerii activității economice, a investițiilor și a cererii.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel