Întors din Germania de sărbători, un român ajunge după gratii după ce și-a ucis mama

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Un bărbat, abia întors din Germania pentru a face sărbătorile în familie, a ajuns pe mâinile poliţiştilor, după ce şi-a înjunghiat mama care a încercat să îl calmeze pe fiul său după o ceartă cu soția.

Un bărbăt de 51 de ani, care abia venise din Germania, unde muncea, pentru a-și petrece sărbătorile cu familia, a ajuns, aseară, după gratii. Bărbatul, spun apropiații citați de presa locală, a devenit extrem de violent. Conform primelor informații, bărbatul a mai avut tulburări psihice în trecut și acum se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Când polițiștii au ajuns la fața locului, într-un bloc din Calea Șagului din Timișoara, au găsit-o pe mama bărbatului într-o baie de sânge, iar soția și fiica sa de 15 erau baricadate într-una dintre camere. Victima a fost resuscitată, dar în drum spre spital a murit. Agenții au reușit să-i ia cuțitul bărbatului și să-l imobilizeze. 

Fiul - călăul mamei sale

 

Fiica bărbatului a fost cea care a chemat-o pe bunica ei după o ceartă intervenită între părinții ei. Speriată că tatăl său a devenit violent, fata a crezut că mama lui va reuși să îl calmeze. Însă când bătrâna de 74 de ani a intrat în apartament, fiul ei s-a năpustit asupra sa cu un cuțit, înjunghiind-o de mai multe ori în abdomen și spate. 

Fiica și soția lui s-au apărat de furia bărbatului, baricadându-se în dormitor, unde au reușit să epeleze 112 și să ceară ajutor, povestind ce s-a întâmplat. La fața locului au ajuns polițiști, jandarmi, criminaliști, dar și un echipaj SMURD. Bărbatul de 54 de ani a fost dus la Poliiție și reținut, iar în jurul orei 22.00 a fost audiat de oamenii legii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel