Înregistrări bombă Țuțuianu-Iohannis. Mesajul trimis de președintele țării

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Au apărut noi înregistrări cu Adrian Țuțuianu, fostul ministru al Apărării. El detaliează ce a discutat cu președintele Klaus Iohannis în CSAT, iar când totul părea că merge pe calea cea bună și vor colabora foarte bine, Țuțuianu a fost demis din funcție de Liviu Dragnea.  

Iată ce spune Țuțuianu în momentul în care a fost înregistrat pe ascuns: 

"M-am întâlnit de trei ori cu Iohannis în CSAT și am purtat două discuții când am fost ministru al Apărării. Una dintre ele a fost de două ore, când eu i-am spus situația Armatei.

Deci e un tip pompos. Când nu-i convine câte ceva, e agresiv. Aveți exemplu din spațiul public când îi aruncă lu ăla' paltonul că nu i-l scoate la timp. Eu am stat de vorbă cu el când am discutat despre problemele Armatei. După discuție, mi-a zis: Domnule ministru, nu eram foarte sigur că sunteți cea mai bună alegere la ministerul Apărării. După discuția de astăzi, m-am lămurit că știți ce aveți de făcut. Vă urez succes. Veți sta cât mai mult pe post.

În ziua când mi-am dat demisia, mi-a dat un mesaj și mi-a zis: 'Îmi pare rău, puteam să colaborăm bine împreună în interesul țării'. O chestie de genul acesta.

Și eu i-am spus 'Și mie îmi pare rău, aș fi vrut să duc la capăt proiectele pe care le-am început'.

Nu am avut în viața mea alte discuții. Nici nu cred că e foarte implicat. Se vede că nu. Când îți iei concediu în timpul săptămânii, nu poți să îți iei. Joacă tenis, joacă golf, schiază... Am fost foarte serios.", se arată în noua înregistrare difuzată în cadrul emisiunii lui Victor Ciutacu, la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel