"Militarii noştri nu îşi va ajusta artificial acţiunile la vreo dată anume, inclusiv la Ziua Victoriei", a declarat Serghei Lavrov într-un interviu pentru televiziunea italiană Mediaset, difuzat duminică, referindu-se la această dată comemorând ziua de 9 mai 1945 şi capitularea naziştilor în faţa Aliaţilor, printre care Uniunea Sovietică.
"Ritmul operaţiunii din Ucraina depinde, în primul rând, de necesitatea de a minimiza posibilele riscuri pentru populaţia civilă şi militarii ruşi", a adăugat el.
Rusia sărbătoreşte, de obicei, Ziua Victoriei cu mare fast, cu o uriaşă paradă militară prin centrul Moscovei şi un discurs al preşedintelui Vladimir Putin, salutând rolul principal al ţării în înfrângerea fascismului în Europa.
Încheierea războiului din Ucraina, posibilă din 9 mai?
Dar celebrările din acest an vor fi plasate pe fundalul campaniei militare a Moscovei în Ucraina, pe care Putin a justificat-o spunând, printre altele, că fosta republică sovietică trebuie "denazificată" şi făcând alte aluzii la cel de-Al Doilea Război Mondial.
"Vom sărbători solemn ziua de 9 mai, aşa cum facem întotdeauna. Să ne amintim de cei care au căzut pentru eliberarea Rusiei şi altor republici ale fostei URSS, pentru eliberarea Europei de flagelul nazist", a declarat Lavrov.
Mii de civili au fost ucişi în Ucraina şi milioane au fost strămutaţi în urma invaziei ruse care a început la 24 februarie.
Moscova a anunţat un bilanţ oficial de aproximativ o mie de morţi printre soldaţii săi. Ucraina susţine că pierderile Rusiei sunt mult mai mari, potrivit AFP, titrează Agerpres.
[citeste si]