Huzur pe bani publici la Primăria Sectorului 5: Excursie ILEGALĂ de 150.000 de euro în Franța

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Primăria Sectorului 5 anunţă că pe site-ul său au fost publicate rapoartele Curţii de Conturi privind activitatea instituţiei din anii 2018, 2019 şi parţial din 2020, printre aspectele semnalate numărându-se o deplasare la Cannes (Franţa), deşi evenimentul anunţat fusese anulat din cauza pandemiei. 

"În rapoartele Curţii de Conturi se regăsesc deplasări făcute ilegal pe sume foarte mari, atât ale celor aflaţi în trecut la conducere, dar şi ale unor angajaţi, plăţi nejustificate pentru servicii de salubrizare neefectuate, plăţi neînregistrate, neînregistrarea unor obligaţii certe faţă de terţi, cheltuieli cu utilităţile de aproape 2 milioane de lei, înregistrate în 2018 chiar dacă acestea erau din 2017, sume de ordinul milioanelor de lei de recuperat de la vechea conducere şi foşti angajaţi ai primăriei sau finanţări ale unor ONG-uri care nu sunt de utilitate publică.

Un exemplu de deplasare făcută ilegal este cea de la Cannes (Franţa), în perioada 10-13 martie 2020, pentru care a fost plătită suma de 753.911 lei (peste 150.000 de euro), în condiţiile în care evenimentul legat de un târg expoziţional la care ar fi trebuit să participe reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 5 fost anulat din cauza pandemiei de COVID-19", reiese dintr-un comunicat al Primăriei Sectorului 5 remis vineri.

Rapoartele Curţii de Conturi pot fi găsite la adresa: http://www.sector5.ro/transparenta-decizionala. Primăria Sectorului 5 menţionează că este pentru prima dată când astfel de documente sunt făcute publice pe site-ul său.

"Primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Popescu Piedone, a promis, încă de la preluarea mandatului, că cetăţenii vor avea acces la orice informaţie legată de Primărie şi că transparenţa va fi cuvântul de ordine cât timp se va afla la conducerea instituţiei. În acest sens, edilul Sectorului 5 a făcut publice rapoartele ultimelor controale ale Curţii de Conturi pe pagina web a administraţiei publice locale", menţionează sursa citată, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel