Haosul USL 2.0: La Brașov, un viceprimar şi un consilier PNL vor candida la funcţia de primar din partea PSD

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Viceprimarul cu atribuţii de primar din Moieciu şi un consilier local din comuna Sânpetru, ambii de la PNL, vor candida la funcţia de primar din partea PSD, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele executiv al PSD Braşov, deputatul Marian Rasaliu.

Astfel, pentru funcţia de primar al comunei Sânpetru, actualmente condusă de un primar USR, va candida Sebastian Poiană, consilier local ales pe listele PNL în 2020 şi fost viceprimar al acestei localităţi în mandatul 2016-2020.

La Moieciu, pentru funcţia de primar va candida Radu Nan, viceprimar al acestei localităţi, ales pe listele PNL în 2020. El a preluat atribuţiile de primar anul trecut, după ce primarul, colegul său de partid, Mircea Manea, a fost condamnat pentru furt de lemne şi abuz în serviciu la o pedeapsă privativă de libertate a cărei executare a fost suspendată.

"Familia noastră politică şi administrativă creşte prin venirea alături de noi a doi noi colegi, oameni cărora le port un respect deosebit pentru activitatea administrativă pe care au derulat-o în ultimii ani. Pentru PSD Braşov este o mândrie să sprijinim oameni motivaţi să facă performanţă în administraţie", a declarat Rasaliu.

Rareş Rădăcină, fost primar şi viceprimar al localităţii Bran ales sub sigla PSD, este candidatul pentru un nou mandat în fruntea comunei la alegerile de anul acesta. Mandatul lui Rădăcină a fost întrerupt în 2017 din cauza unei situaţii de incompatibilitate în care l-a găsit ANI. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel