Grindeanu, în vizită pe șantierul podului suspendat de la Brăila: „Lucrările au înaintat destul de bine, dar nu foarte bine”

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, a fost, vineri, alături de Marcel Ciolacu, pe șantierul podului de la Brăila, unde s-a arătat nemulţumit de ritmul lucrărilor de construcţie la podul de peste Dunăre de la Brăila și la drumul expres Galaţi-Brăila.

„Vreau să merg cu colegii mei şi la pod unde faţă de acum câteva luni lucrurile au înaintat destul de bine, dar nu foarte bine, şi ca să fiu cât se poate de corect, până acum trebuiau ridicate toate cele 86 de tabliere şi s-au ridicat mai puţin de jumătate, deci sunt un pic în întârziere.

Ieri, am avut o discuţie cu cel care construieşte drumul Brăila-Galaţi şi o să merg în această după amiază şi o să am încă una aplicată. E vorba de o pădure acolo, dacă nu mă înşel, tocmai de aceea noi în urmă cu două luni am schimbat parte din legislaţie, inclusiv pe acest subiect. Am mers pe aprobare tacită. Dacă în timp de 15 zile cei de la Apele Române, cei de la Romsilva, proprietarii de utilităţi, nu răspund antreprenorului sau celui care cere autorizaţie, certificat de urbanism, se consideră aprobare tacită.

Lucrurile acestea trebuie să se mişte. Eu ştiu că există nervozitate din partea celorlalţi, dar dacă nu mişcăm rapid cel puţin proiectele majore de infrastructură în România şi mergem în acelaşi ritm nu vom avea infrastructură nici peste zece ani", a spus Sorin Grindeanu, la Galaţi.

Grindeanu: „Lucrările au înaintat destul de bine, dar nu foarte bine”

 

Grindeanu a afirmat că vrea ca întârzierile să fie recuperate, „iar constructorul să își respecte termenele asumate: podul și drumurile de acces, finalizate până la încheierea lui 2022; întregul contract finalizat anul viitor”.

Constructorul poate recupera decalajul de timp până la finalul lunii iunie, spune la Europa FM președintele Asociației Pro Infrastructura – Ionuț Ciurea.

„Iarna a fost destul de capricioasă și începutul primăverii și au fost probleme majore cu vântul și a întârziat cam cu o lună. Începem să ne îngrijorăm dacă nu o să fie gata tablierul – adică sus instalat și aproape gata sudat. Facem sudurile cel mai târziu spre sfârșitul lunii iunie; cel mai târziu și cel mai târziu în iulie. Începem să ne îngrijorăm cu privire la deschiderea în anul acesta pentru că după ce o să vină tablierul sus, mai avem finisaje de făcut, astfalt și tensionarea cablurilor și testele”, a spus Ionuț Ciurea.

„În momentul acesta nu avem mari emoții că o să ne alegem cu un pod muzeu – adică să fie gata podul și să nu fie gata măcar o parte din conexiunile de la sol. Nu vor fi gata toate. Și este vorba despre 20 și ceva de kilometri de drumuri de legătură pe ambele maluri. Și pe malul tulcean sunt mai multe drumuri de legătură – mai lungi – și un fel de centură a Brăilei care pleacă de la pod și ajunge la actuala așa-zisă centură a Brăilei. La pod este un nod rutier, la piciorul podului, pe malul brăilean. Deci fie circulăm doar prin acel nod și în cel mai bun caz o să fie legată și Calea Galați pe drumul care duce spre zona Tecuci”, a mai spus președintele Asociației Pro Infrastructura pentru Europa FM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel