Grevele paralizează complet două aeroporturi din Germania. E afectat cel mai populat land al țării

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Grevele au paralizat transportul aerian în cel mai populat land al Germaniei, Renania de Nord-Westfalia. 

Aproape toate zborurile de pe aeroportul german Koln-Bonn și majoritatea celor de la Düsseldorf din apropiere au fost anulate sau deviate luni, 27 februarie, din cauza grevelor. Mișcările de protest afectează, de asemenea, transportul local, grădinițele și administrația locală din cea mai populată regiune a Germaniei.

Potrivit Euronews, pe aeroportul Koln-Bonn, grevele au început duminică seara. Luni, toate cele 136 de zboruri programate, cu excepția a două, nu vor fi decola sau ateriza, transmite agenția de știri germană dpa. În Dusseldorf, doar 89 din cele 330 de zboruri planificate sunt de așteptat să aibă loc conform programului, majoritatea celorlalte fiind anulate.

Grevele se vor încheia luni noapte

 

Grevele de la ambele aeroporturi sunt așteptate să se încheie în noaptea de luni spre marți.

Compania aeriană Eurowings, o subsidiară a Lufthansa , spune că "se așteaptă ca operațiunile de zbor să revină la normal încă de marți”.

„Greva de avertisment” de o zi vine pe fondul unor discuții dificile privind salariile pentru angajații guvernelor federale și municipale ale Germaniei și pentru personalul de securitate al aeroportului.

Protestele planificate luni ar urma să afecteze, de asemenea, autobuzele și tramvaiele în părți ale statului vest al Renania de Nord-Westfalia, precum și centrele de zi pentru copii și alte servicii.

Sindicatele vor o creștere a salariului cu 10,5%. Angajatorii au oferit până acum o creștere totală de 5% în două etape și plăți unice de 2.500 de euro per angajat, pe care sindicatele le-au respins ca fiind insuficiente.

Vineri, 17 februarie, grevele de avertisment organizate de sindicatul Ver.di NRW au dus la anularea a mii de zboruri pe șapte aeroporturi germane. Lufthansa a fost forțată să anuleze toate zborurile din Frankfurt și Munchen la doar câteva zile după ce o defecțiune IT a cauzat perturbări majore companiei aeriene.

Sunt planificate diferite greve în Europa în următoarele luni, inclusiv în Spania, Franța și Marea Britanie, mai transmit jurnaliștii Euronews.

 

--------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel