Greva din educație continuă: profesorii au respins oferta Guvernului. OUG: Creștere a salariului de 1.000 de lei brut

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:
Imagine din timpul protestului profesorilor (Sursa foto: Agerpres)
Imagine din timpul protestului profesorilor (Sursa foto: Agerpres)

Greva din Educație continuă. Liderii de sindicat au anunțat ca profesorii au respins oferta Guvernului.

Sindicatele din Educaţie au respins, joi, oferta Guvernului pentru încetarea protestelor iar greva din sector continuă, au anunţat joi liderii federaţiilor sindicale, după consultările de la Guvern. 

"Mandatul pe care l-am primit a fost acela de a respinge oferta. Oamenii sunt suverani. Oamenii au semnat pentru grevă generală, oamenii decid, aşa că aşteptăm concret săptămâna viitoare ce se întâmplă mai departe. Sperăm că lucrurile vor intra pe un făgaş normal, dar totul depinde de ceea ce vor decide oamenii pe care îi reprezentăm. Decizia le aparţine. Asta scrie în fişa postului la mine. Trebuie să merg mai departe cu mandatul pe care l-am primit până la acest moment", a declarat Simion Hancescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Acesta a explicat că oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că noua grilă de salarizare urmează să se aplice în trei ani şi a amintit că medicii au primit integral creşterile solicitate atunci când Sănătatea a fost declarată domeniu prioritar.

"Oamenii au spus că nu este acceptat ca această grilă să se aplice în 3 ani de zile ci mult mai repede. Să vă amintiţi că tot aici am spus la un moment dat că oamenii doresc o mărire de 25% a salariului. Ori, dacă ne uităm la ce s-a întâmplat cu acea mie de lei, nu se ajunge la acest procent. Lucrurile sunt foarte simple. Apreciem faptul că ordonanţa a fost dată, numai că orizontul de timp propus de Guvern, de 3 ani de zile, nu este acceptat. Vă reamintesc faptul că există un domeniu care a fost declarat prioritar în 2018. E vorba de sănătate, unde medicilor li s-a acordat integral mărirea, deci nu în tranşe. Au trecut 5 ani de zile. Oamenii doresc ca şi pentru educaţie să se facă acest efort din partea statului român, să poată să ajungă la salariile din grilă. Argumentul cu care a venit Guvernul este că Ordonanţa este dată şi mai mult nu se poate în acest moment. Ordonanţa a trecut şi vor fi discuţii la Ministerul Muncii pe grila de salarizare, pentru că trebuie să clarificăm şi lucruri legate de auxiliar şi la personal administrativ", a mai arătat Hancescu.

Pe de altă parte, acesta a precizat că nu sunt luate în calcul şi alte forme de protest.

La rândul său, Marius Nistor, liderul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret, a subliniat şi el că membrii de sindicat doresc aplicarea în integralitate, începând din această lună, a grilei de salarizare iar acţiunile de protest vor continua şi după 6 iunie.

"Mandatul este unul foarte clar: grila de salarizare care a fost negociată cu Ministerul Educaţiei să fie pusă în aplicare în integralitate începând din această lună. Nu există alt mandat, nu avem ce discuta în afara mandatului respectiv, iar de marţi încolo colegii noştri vor continua acţiunile de protest ei fiind singurii în măsură să decidă altceva", a afirmat Marius Nistor.

El a precizat, totodată, că la întâlnirea de joi cu reprezentanţii Executivului nu a existat nicio noutate.

"Ne-au chemat să ne anunţe că a trecut acest proiect de ordonanţă de urgenţă şi el ar trebui adus la cunoştinţă colegilor din unităţile de învăţământ. Ei îl cunosc. În momentul de faţă nu există niciun element de de noutate, ştiu despre ce este vorba. Mai departe, se pot continua negocierile la nivelul Ministerului Muncii pe viitoarea grile de salarizare. Dar v-am spus care este mandatul meu. Soluţia trebuie să fie cea care rezolvă revendicările legitime ale colegilor noştri. Eu au întotdeauna dreptate", a subliniat liderul FSE Spiru Haret.

Guvernul susține că a adoptat solicitările pe care sindicatele le-au pus pe masă

 

Ordonanţa de urgenţă privind educaţia a fost adoptată de Guvern şi negocierile au luat sfârşit, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, precizând că Executivul a adoptat solicitările pe care sindicatele le-au pus pe masă.

"Astăzi putem practic să vă anunţăm că negocierile au luat sfârşit în legătură cu aceste solicitări. Din dispoziţia primului ministru, începând de astăzi domnul ministru al Muncii Marius Budăi va intensifica dialogul cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie pe tema grilei de salarizare din viitoare legea salarizării, iar doamna ministru a Educaţiei Ligia Deca va continua discuţiile cu reprezentanţii sindicatelor pentru contractul colectiv de muncă", a precizat Dan Cărbunaru.

Întrebat dacă greva a luat sfârşit, Cărbunaru a spus: "negocierile au luat sfârşit, acesta este mesajul pe care îl transmitem public".

El a explicat că Executivul este deschis la dialog, discuţiile urmând să continue cu cei doi miniştri.

"Guvernul este deschis la dialog. Tocmai ce s-a încheiat un nou dialog care este destinat activităţilor viitoare pe care doamna ministru Deca şi domnul ministru Budăi trebuie să le deruleze împreună cu reprezentanţii cadrelor didactice, tocmai pentru a îmbunătăţi sistemul educaţional din România. O parte din mecanismele care vor contribui la îmbunătăţirea acestui sistem educaţional ţin într-adevăr de componenta salarială. Acesta este rolul ordonanţei de urgenţă adoptată astăzi în Guvern şi care reflectă exact solicitările pe care le-au lansat în deschiderea dialogului cu Guvernul reprezentaţii sindicatelor (...) Când am vorbit despre faptul că negocierile s-au încheiat m-am referit la faptul că deja Guvernul astăzi a adoptat solicitările pe care sindicatele le-au pus pe masa Guvernului la debutul dialogului nostru", a explicat Cărbunaru. 

Ce prevede documentul adoptat de Guvern:

Începând cu data de 01 iunie 2023 se majorează salariile de bază:

a) personalului didactic şi personalului didactic auxiliar din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 1000 de lei brut pe fiecare funcţie;

b) personalului nedidactic din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi instituţiilor de învăţământ superior cu suma 400 de lei brut pe fiecare funcţie;

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel