Gest impresionant: Un român din Italia a depus tricolorul la locul prăbușirii avionului și a aprins o lumânare în memoria victimelor - VIDEO

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un român care locuiește de 28 de ani la Milano a mers la locul tragediei unde și-a pierdut viața omul de afaceri Dan Petrescu și familia sa și a aprins o lumânare. Totodată, tânărul a adus cu el și un tricolor românesc. 

Ivan, un român rezident în Italia, a mers astăzi la locul tragediei în care și-au pierdut viața opt persoane cu steagul României și cu o lumânare. Deși inițial nu a fost lăsat să intre în perimetrul în care s-a prăbușit avionul, în cele din urmă bărbatului i-a fost permis să-și prezinte omagiile.

"Eu sunt Ivan și locuiesc la Milano de 28 de ani", le-a spus bărbatul jurnaliștilor prezenți la fața locului.

Românul a explicat că locuiește în apropiere de locul unde s-a petrecut tragedia. El a dus cu el la locul tragediei un steguleț tricolor și o lumânare pe care a aprins-o în memoria victimelor.

"Nu trebuie să fim neapărat rude sau să-i cunoaștem. Trebuie să fim alături de familiile celor decedați, indiferent de naționalitatea lor nu contează că sunt albanezi, români, italieni, francezi, spanioli, nemți, nu contează", a mai spus el jurnaliștilor.

VIDEO

 

Noi informații despre accidentul aviatic de duminică

 

Apar noi informații despre accidentul aviatic de la periferia orașului Milano. Pilotul a vorbit cu turnul de control, anunțând „o mică deviere din cauza vremii nefavorabile", dar ar fi încercat și să revină pe aeroportul de unde decolase.  

O deviere de la traseu din cauza vremii nefavorabile. Este ultimul schimb de mesaje între pilotul avionului prăbușit duminică la San Donato Milanese și turnul de control de la Linate, de unde tocmai decolase aeronava cu opt persoane la bord, scrie La Stampa.

O frază care ar explica „devierea" de la traseul inițial.

După decolare, avionul și-a urmat corect traseul, trecând peste Idroscalo și Segrate, apoi, în loc să continue spre sud, spre Sardinia, și-a schimbat ruta. Această schimbare a declanșat un schimb de mesaje cu turnul de control, care a cerut explicații. Solicitarea pilotului, convenită cu turnul de control, a fost de „o deviere ușoară" din cauza vremii nefavorabile.

La aproximativ trei minute de la decolarea (la ora 13.04) de pe aeroportul Linate, aeronava, care ar fi trebuit să atingă o altitudine standard (conform indicațiilor de pe ruta de plecare) de 5.000 de picioare, în timp ce se afla la o altitudine de aproximativ 3.500 - 4.000 de picioare, a continuat să vireze anormal spre dreapta, arată Centrul de control radar din Linate, care se ocupă de traficul pe cerul din nord-vestul Italiei.

Care era traseul planificat

 

La plecarea de la Linate, toate aeronavele se îndreaptă spre nord, iar apoi, dacă trebuie să meargă spre sud, virează la dreapta pentru un timp și apoi merg spre sud.

În acest caz, aeronava a continuat să vireze la dreapta fără să meargă spre sud. Pilotul, magnatul român Dan Petrescu, a răspuns explicând că face o „deviere", pronunțând aparent „little deviation”, apoi a cerut și ceea ce în jargonul tehnic se numește „vector", adică spațiu și coordonate pentru a se întoarce la aeroport.

Un „vector" a fost imediat indicat, însă pilotul nu a raportat care era problema și, prin urmare, nu a fost primit niciun semnal de alarmă specific. În camera de control s-a înțeles imediat că avionul a cerut revenirea pe pistă, deoarece exista o urgență precum o problemă meteo sau o defecțiune la motor.

La mai puțin de un minut după ultima comunicare (între 30 și 60 de secunde), avionul a dispărut de pe radar, ceea ce se întâmplă când un avion se prăbușește.

Avionul de mici dimensiuni s-a prăbușit cu motorul în flăcări, potrivit imaginilor și relatărilor unor martori. O „cădere verticală" care nici măcar nu i-a dat timp pilotului să dea alarma la turnul de control.

Între timp, anchetatorii nu lasă nicio pistă neverificată. Verifică nu doar o eventuală defecțiune a motorului, care a luat foc înainte de impact, ci și întreținerea și ultimele manevre efectuate de pilot.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel