Germania. O femeie, condamnată la închisoare după ce a lăsat o fetiţă de 5 ani să moară în soare

Anchetă la Seminarul Teologic. O elevă româncă susține că a fost agresată, hărţuită şi ameninţată, în mod repetat
Anchetă la Seminarul Teologic. O elevă româncă susține că a fost agresată, hărţuită şi ameninţată, în mod repetat

O femeie din Germania, care se pare că s-ar fi alăturat ISIS, a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru moartea unei fetiţe, în vârstă de 5 ani.

Tribunalul Regional Superior din Munchen a stabilit că femeia, identificată doar ca Jennifer W., este vinovată de crime împotriva umanităţii, precum şi pentru că este membră a unui grup terorist străin, a declarat pentru CNN purtătorul de cuvânt al instanţei, Florian Gliwitzky. Jennifer W. locuia în Irak împreună cu soţul ei, luptător ISIS, în 2015, când acesta a cumpărat ca sclavi o femeie yazidi şi pe fiica ei de cinci ani, scrie ObservatorNews.

 

Fetița a fost supusă la abuzuri zilnice

 

Gliwitzky a declarat că soţul acesteia, care se confruntă cu un proces separat la Frankfurt, a supus femeia şi pe fiica ei la „abuzuri zilnice". „Fiica în vârstă de 5 ani a fost abuzată prin lovituri în cap şi împingeri pe podea, care au fost atât de puternice încât copilul s-a rănit la umăr", a declarat Gliwitzky.

Mai mult, potrivit autorităților, „soţul a legat copilul cu o lesă şi l-a lăsat în soare arzător în curte. Când Jennifer W. a găsit copilul aşa, i-a spus soţului ei că trebuie să facă ceva, altfel copilul va muri. Cu toate acestea, ea nu a făcut nimic pentru a salva copilul", a continuat acesta, potrivit ObservatorNews.

 

Nicio sentinţă din lume nu o va aduce înapoi

 

Totodată, mama fetiței a declarat că: „A fost foarte dificil pentru mine să aud verdictul de astăzi. Toate amintirile mi-au revenit în minte. Mă bucur că, după şase ani, tribunalul german a stabilit că acuzatul este responsabil pentru moartea fiicei mele, dar nicio sentinţă din lume nu o va aduce înapoi", a precizat aceasta.

Avocaţii femeii au declarat că acuzatul „se crede că este primul membru ISIS care a fost judecat în lume pentru crime internaţionale comise împotriva victimelor yazidi".

În cadrul procesului de 77 de zile, femeia găsită vinovată a negat toate acuzaţiile formulate împotriva sa, iar echipa acesteia de avocați poate depune un apel la Parchetul General din Germania.

 

Sfârşit crunt pentru un băieţel român paralizat, în Italia

 

De un sfârșit la fel de tragic a avut parte și un băiețel din Italia, iar mama sa, o româncă de 45 de ani a fost arestată pentru că şi-a lăsat fiul bolnav în soare, mai multe ore. Acesta a murit din cauza expunerii excesive la căldură şi a arsurilor solare suferite.

Cazul tulburător a avut loc în oraşul Catania din Sicilia, unde o româncă de 45 de ani a fost arestată de carabinieri, fiind acuzată că şi-a lăsat fiul paraplegic mai multe ore în soare, atât de multe ore încât bietul copil a decedat. În plus, românca a anunţat poliţia abia după 36 de ore.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy