Momente de panică pe o autostradă din Germania pentru un șofer român de TIR șicanat de un coleg la volanul unui camion cu remorcă. Un alt șofer, care circulă în fața românului, e și el speriat.
Șoferul român a surprins ultima parte a incidentului cu camera de bord, după ce a ieșit de pe banda a treia pe banda de urgență, camionul din fața lui intrând practic peste el și obligându-l să se ferească. Apoi, șoferul acestuia face aceeași manevră de intimidare și cu șoferul TIR-ului din față.
Românul e auzit pe filmare cum spune: „Tu știi ce mi-a făcut ăsta cu camionul?! Era să mă lovească!”
Șoferul român a postat imaginile pe youtube, potrivit Observator, cu explicația: „Șicanare în trafic cu 40 de tone !! Șofer DHL, Germania! D-EM FT 559. Acest șofer a fost la un pas să provoace un accident rutier grav în mod intenționat, fără absolut niciun motiv! Pe cabină avea inscripționat firma DHL, iar pe remorcă și camion IDS Logistic!”.
[citeste si]