Germania, lovită în plin de o „criză”, a declanșat „faza de alarmă”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Germania este cu un pas mai aproape de raționalizarea gazului
Germania este cu un pas mai aproape de raționalizarea gazului

Germania a declanșat, joi, „faza de alarmă” a planului său de urgență privind gazele naturale, ca răspuns la scăderea livrărilor rusești.

Germania a activat, joi, cea de-a doua fază a planului său de urgență în trei etape pentru aprovizionarea cu gaze naturale, motivând că țara se confruntă cu o “criză”. Totodată, statul german avertizează că obiectivele de stocare pentru iarnă sunt în pericol din cauza scăderii livrărilor din Rusia.

Decizia de a crește nivelul de „alarmă” este cauzată, așadar, de reducerile masive ale livrărilor de gaze rusești și a prețului ridicat al gazelor pe piață, care se menține în continuare. Al treilea și cel mai ridicat nivel este cel de „urgență”, transmite Guvernul Germaniei, potrivit Știrile PRO TV.

Deși instalațiile de stocare a gazelor sunt în prezent ocupate în proporție de 58% - mai mult decât în această perioadă a anului trecut - obiectivul de a ajunge la 90% până în decembrie nu va putea fi atins fără măsuri suplimentare, a adăugat Executivul.

 

Germania: „Este un atac economic asupra noastră din partea președintelui Putin”

 

Robert Habeck, ministrul german al Economiei, a declarat că „situația este gravă și iarna va veni”.

„Reducerea livrărilor de gaze este un atac economic asupra noastră din partea președintelui rus Vladimir Putin. Ne vom apăra împotriva acestui lucru. Dar țara noastră va trebui să meargă acum pe un drum de piatră”, a spus Habeck.

„Chiar dacă nu o putem simți încă: suntem într-o criză a gazelor”, a adăugat ministrul german al Economiei.

Guvernul a declarat că i-a informat în prealabil pe partenerii europeni cu privire la această măsură.

 

Frans Timmermans: Reducerea livrărilor de gaze ruseşti afectează 12 state membre UE

 

Un număr de 12 ţări membre ale Uniunii Europene sunt acum afectate de reducerea livrărilor de gaze din Rusia, a declarat joi Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, transmite Reuters.

Zece din cele 27 state membre UE au emis „alertă timpurie” privind aprovizionarea cu gaze - primul şi cel mai puţin sever din cele trei niveluri de criză identificate în reglementările UE privind siguranţa alimentării cu energie, a explicat Timmermans. Acesta a avertizat: „Riscul întreruperii complete este acum mai real ca niciodată”.

Statelor membre UE li se cer planuri de pregătire privind modul în care vor gestiona întreruperile în aprovizionarea cu gaze în cele trei niveluri de criză: alertă timpurie, alertă şi urgenţă.

Săptămâna trecută, Rusia a redus cu 40% fluxurile prin gazoductul Nord Stream 1, citând probleme legate de echipamente, după ce deja tăiase gazele către Polonia, Bulgaria, Ţările de Jos, Danemarca şi Finlanda, ţări care au refuzat să plătească în ruble.

Frans Timmermans a repetat afirmaţia Bruxelles-ului potrivit căreia Rusia a transformat într-o armă livrările de energie. Moscova a negat că reducerea livrărilor ar fi premeditată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel