Ce s-a întâmplat de fapt cu copilul găsit mort la creșa din Timișoara. Educatoarea nu a fost atentă 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

O tragedie cumplită a zguduit Timişoara, după ce un băieţel de doar 1 an şi 8 luni şi-a pierdut viaţa, înecat într-un iaz ornamental din apropierea unei creşe private. După ore întregi de audieri, anchetatorii au decis să o reţină pentru 24 de ore pe directoarea unităţii de învăţământ, considerată responsabilă pentru lipsa de supraveghere care a dus la deznodământul tragic.

Femeia a fost scoasă din sediul poliţiei încătuşată, cu lacrimi în ochi, fiind escortată de poliţişti până la duba care a transportat-o la Penitenciarul din Deva. Imaginile, difuzate de televiziunile locale, au arătat tensiunea şi dramatismul momentului, în vreme ce părinţi şi cunoscuţi priveau îngroziţi consecinţele unei neglijenţe care a curmat viaţa unui copil aflat abia la început de drum.

Potrivit informaţiilor obţinute de anchetatori, incidentul s-a produs în timp ce copiii se aflau la joacă, în exteriorul creşei. Surse judiciare susţin că educatoarele şi îngrijitoarele i-ar fi lăsat nesupravegheaţi pentru câteva clipe, suficient însă pentru ca micuţul să se îndepărteze. În apropiere se afla curtea unui restaurant, lipită de creşă, unde exista un iaz ornamental. Băieţelul a ajuns în acea zonă, a alunecat şi a căzut în apă, relatează ObservatorNews

Din declaraţiile adunate de poliţişti reiese că între directoarea creşei şi patronul restaurantului exista o înţelegere tacită: în timpul zilei, când localul nu avea clienţi, copiii erau scoşi să se joace pe terasa restaurantului şi în curte. Locul nu era însă prevăzut cu măsuri de siguranţă pentru copii mici, iar prezenţa iazului ornamental transforma zona într-un real pericol.

Educatoarea nu a fost atentă și nici măcar nu și-a dat seama că lipsește un copil. Abia după ce i-a numărat și-a dat seama că ceva nu e în regulă

 

Educatoarea care trebuia să supravegheze grupa şi-a dat seama că băieţelul lipseşte abia când a încercat să îi adune pe copii pentru a-i duce înapoi în incintă. A început să îi numere, iar atunci a observat lipsa celui mic. Căutările au dus rapid la descoperirea copilului în apă, dar totul era deja prea târziu.

Medicii sosiţi la faţa locului au încercat să îl readucă la viaţă prin manevre de resuscitare, însă eforturile au fost zadarnice.

„Din nefericire, în urma manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul băiețelului. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și se efectuează verificări și cu privire la supravegherea copiilor”, a precizat Aurora Piperea, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

Ancheta se concentrează acum pe mai multe aspecte: legalitatea utilizării spaţiului aparţinând restaurantului ca loc de joacă pentru copii, lipsa măsurilor de securitate, dar şi responsabilitatea directă a personalului care trebuia să fie alături de copii în fiecare moment. Procurorii iau în calcul extinderea cercetărilor şi asupra altor angajaţi, dar şi a proprietarului localului, în cazul în care se va dovedi că a fost de acord să îşi pună la dispoziţie spaţiul, fără a verifica siguranţa mediului pentru copii atât de mici.

Moartea copilului a produs un val de revoltă în comunitate. Părinţi din Timişoara, dar şi din alte localităţi, au transmis mesaje de indignare şi durere, cerând autorităţilor să verifice riguros condiţiile din creşe şi grădiniţe, pentru a evita repetarea unor asemenea tragedii. În paralel, inspectorii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului au anunţat că vor declanşa propriile verificări privind funcţionarea unităţii de învăţământ privat şi respectarea normelor de siguranţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel