Laura Dragomir Juverdeanu a descris presiunea zilnică pe care o resimt copiii români plecați peste granițe încă de la cele mai fragede vârste.
„De la început, copiii suportă priviri care îi fixează ca fiind diferiți. Uneori chiar bullyingul, eticheta de străin, lupta cu o limbă necunoscută, pe care copilul o cucerește încet. Și, mai târziu, adaptarea la noi materii de studiu”, a explicat ea.
Fenomenul este greu de înțeles pentru cei rămași în țară. Integrarea într-un mediu școlar străin nu înseamnă doar învățarea limbii, ci și acceptarea unei noi identități, care se formează între două culturi.
Întoarcerea acasă, un „cutremur interior”
Cea mai sensibilă parte a discuției a fost legată de reîntoarcerea acasă. Pentru mulți părinți, ea pare un drum simplu, dintr-un aeroport în altul. În realitate, spune Laura Dragomir Juverdeanu, pentru copil este o ruptură, uneori chiar o prăbușire emoțională.
„Reîntoarcerea acasă nu este un drum de la un aeroport la altul. Pentru un copil care a crescut în diaspora, ea înseamnă ruptură, tranziție, uneori chiar prăbușire. În majoritatea cazurilor, copilul nu se întoarce acolo unde a mai fost. Casa despre care i-au vorbit părinții este doar o poveste spusă cu dor, răsfoind fotografii. Are toate caracteristicile romantizate, dar copilul nu a trăit acele imagini.
Pentru el, acasă înseamnă cartierul unde și-a făcut prieteni, școala unde a învățat să scrie, locul unde merge să se joace”, spune Laura Dragomir Juverdeanu.
Odată ajunși în România, acești copii descoperă o realitate care nu se suprapune cu poveștile părinților. Rezultatul: șoc geografic și șoc sufletesc.
„Din punct de vedere psihologic, reîntoarcerea seamănă cu o migrație inversă. Nu mai este drumul speranței către străinătate, ci drumul întrebărilor”, a adăugat ea.
Scrisoarea unui copil al diasporei: „Întoarcerea mea a fost redescoperirea originalului”
Pentru a ilustra concret acest proces, Laura Dragomir Juverdeanu a citit fragmente din scrisoarea fiicei sale, care s-a reîntors în România după 17 ani petrecuți în Spania.
„Am plecat din România la aproape 2 ani și am crescut în Spania. Pentru mine, acasă era acolo unde erau părinții mei, unde se vorbea românește și unde sărbătoream Crăciunul și Paștele după obiceiurile românești. Dar ceva lipsea mereu. Era ca și cum trăiam o copie a realității. Întoarcerea mea, după 17 ani, a fost redescoperirea originalului”, se arată în scrisoare.
Tânăra a transmis un mesaj celor care se gândesc la reîntoarcere:
„Pregătiți-vă pentru un cutremur interior. Veți simți că sunteți și români, și altceva în același timp. Nu lăsați ca acest fapt să vă sperie. În realitate, este o bogăție. Veți aduce o altă perspectivă, alte obiceiuri și, în același timp, veți avea șansa să redescoperiți ce înseamnă să fii român într-un mod autentic”, mai transmite tânăra.
Două lumi, o singură identitate
Fiica Laurei spune că experiența de a trăi în două țări diferite i-a dat sentimentul apartenenței la ambele lumi. Adaptarea nu a fost ușoară, dar a descoperit că România are puterea de a-i oferi răspunsuri interioare neașteptate.
„Am regăsit o casă pe care nicio altă țară nu o poate înlocui. Chiar dacă drumul nu e mereu ușor, frumusețea și profunzimea acestei țări mă fac să cred că a meritat fiecare pas”, mărturisește ea.
Părintele și copilul: două seturi de temeri, un final fericit
Și pentru mamă, experiența a fost încărcată de emoții.
„Am avut temeri, și ea la fel. Ne-am confruntat cu birocrație, diplome, acte, dar nu a contat. Integrarea s-a produs firesc. Starea este una de mulțumire și de fericire, și pentru ea, și pentru mine”, a spus Laura Dragomir Juverdeanu.
Mesajul final este optimist: se poate să te întorci în România după 17 ani și să îți construiești aici un viitor, chiar și o carieră universitară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
