10 lei litrul de motorină în România? Ilie Bolojan: "E un puseu de creștere a prețurilor"

ilie-bolojan-premierul-romaniei-la-palatul-victoria-2_62607500
Ilie Bolojan, premierul României (Foto: Inquam Photos / George Călin)
Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat la B1 dacă există scenariul în care să se ajungă la un preţ de 10 lei pentru carburanţi, în România.

Premierul Ilie Bolojan a avertizat, într-o intervenție la B1 TV, că tensiunile geopolitice din zona Golfului și blocarea traficului prin strâmtoarea Ormuz pun o presiune uriașă pe piețele globale de energie. Întrebat despre scenariul în care litrul de benzină sau motorină ar putea ajunge la 10 lei în România, șeful Executivului a explicat că, deși există stocuri pentru câteva luni, noile achiziții se vor face la prețuri mai mari.

Premierul a subliniat că actuala criză este generată de un deficit de aprovizionare la nivel mondial, cauzat de conflictul militar care a paralizat rutele comerciale vitale pentru hidrocarburi.

”Eu nu-mi doresc acest lucru şi sper să nu se întâmple asta, dar trebuie să recunoaştem câteva lucruri. Aşa cum ştiţi, războiul din zona Golfului a dus la blocarea în proporţie de 90% a traficului prin strâmtoarea Ormuz. Asta înseamnă că o parte din petrolul şi din gazele lichefiate, care erau exportate de ţările din Golf către toate ţările din lume, nu mai pot fi exportate. Ca atare, oferta şi ritmul de aprovizionare pe pieţele globale s-a redus, ceea ce a generat un puseu de creştere a preţurilor. Acesta este un fenomen general, când se întâmplă astfel de crize. Acum, va depinde de durata acestui blocaj, până se găseşte o soluţie de încetare a focului sau de ajungere la o înţelegere ca să se reia livrarea de ţiţei şi de gaz către pieţele globale”, a declarat Ilie Bolojan.

Impactul asupra României: „Creșteri marginale de tip emoțional”

Deși România beneficiază de rezerve, premierul atrage atenția că importurile viitoare vor fi influențate direct de cotațiile internaționale ale țițeiului, care se regăsesc parțial în prețul final de la pompă.

”Ne putem aştepta la creşterea preţului pe piaţa globală şi toţi cei care importă şi în România se vor aproviziona, începând de acum înainte, chiar dacă noi avem stocuri pentru câteva luni de zile, la preţuri ceva mai mari. E adevărat că preţul ţiţeiului nu se reflectă în totalitate în preţul benzinei sau motorinei, dar o creştere a preţului de ţiţei, cât timp preţul benzinei este influenţat în proporţie de, nu ştiu, 40-50% de preţul ţiţeiluui, inevitabil se va reflecta. Cu cât această criză se termină mai repede, impactul va fi mai mic, deci s-ar putea să avem nişte creşteri marginale de tip emoţional sau de echilibrare de preţuri”, a mai spus șeful Executivului.

Pentru a contracara efectele crizei energetice, Guvernul pregătește o măsură legislativă menită să înghețe prețurile la gaze. 

”Sper că mâine vom adopta un act normativ, o ordonanţă, care să asigure că preţul la gaz nu va creşte în perioada următoare şi să ne protejăm, indirect, cel puţin pe această componentă”, a explicat premierul.

Alte știri de interes
x close