George Ciamba: "Rezultatele Președinției României la Consiliul UE au fost peste așteptări"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Rezultatele Președinției României la Consiliul UE, mandat care se încheie duminică, au fost incontestabile, peste așteptări, ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, declarând pentru MEDIAFAX că momentul alegerilor europene a avut, până la urmă, un impact pozitiv.

"Cheia succesului unei Președinții se află, în primul rând, în "arta" de a obține majorități calificate și, în același timp, în curajul de a asuma decizia politică care să permită avansarea unor dosare care să reflecte atât interesul european, cât și ambiția de a concretiza niște proiecte cu impact benefic asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor. O Președinție care se reprezintă numai în cheie națională ratează misiunea autentică a unei Președinții a Consiliului UE. Rolul de honest broker nu trebuie privit ca o figură de stil sau pură teorie. Fidelitatea pentru această misiune veritabilă a unei Președinții este esențială pentru livra rezultate bune și pentru a demonstra capacitatea de a reprezenta, onest, toate taberele și toate interesele, atât geografic, cât și politic. Președinția României la Consiliul UE a reușit să păstreze acest echilibru, iar rezultatele au fost incontestabile, peste așteptări", a declarat, pentru MEDIAFAX, George Ciamba.

Ministrul delegat pentru afaceri europene a precizat că momentul alegerilor europene, care inducea, la începutul mandatului, o stare de incertitudine, a avut, până la urmă, un impact pozitiv.

"S-a reușit în cele din urmă adoptarea unei noi Agende Strategice a UE pentru perioada 2019-2024 mult mai ambițioasă decât așteptările inițiale. Mai mult decât atât, a fost influențată și dinamica procesului de legiferare. Finalul ciclului legislativ și presiunea alegerilor a politizat, într-adevăr, suplimentar discuțiile pe anumite dosare, dar ne-a ajutat să avem una dintre cele mai performante perioade de legiferare din ultimul deceniu, confirmată atât cantitativ (90 de dosare), cât și calitativ", a completat George Ciamba.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel