Genova, pod prăbuștit. Încă 30 de persoane dispărute

Bogdan Cotiga |
Data publicării:

Echipele de intervenţie care scotocesc ruinele podului prăbuşit la Genova, în nordul Italiei, caută încă 10-20 de persoane dispărute, potrivit unor surse din prefectura regiunii, citate de media italiană.

Acestea ar fi persoane susceptibile că ar fi trecut pe pod şi despre care nu se ştie nimic de când acesta s-a prăbuşit, bilanţul oficial provizoriu fiind de 38 de morţi şi 15 răniţi. 'Căutările continuă cu odată cu demolarea şi evacuarea blocurilor mari ale viaductului prăbuşit pentru a-i regăsi pe dispăruţi', au anunţat pompierii. 'Este cineva? Este cineva?', poate fi auzit un pompier strigând cu voce îngrijorată într-o cavitate săpată în mijlocul unei grămezi de pietre, de beton şi fierărie, pe o înregistrare video difuzată de pompieri.

1000 de persoane angajate în căutări

Potrivit prefecturii, circa 1.000 de persoane sunt angajate în continuare în căutări la faţa locului, dintre care aproape 350 de pompieri. Deşi căutările nu sunt încă terminate, funeralii solemne sunt prevăzute pentru sâmbătă dimineaţa într-o sală a Centrului de expoziţii din Genova, cu o slujbă religioasă care se va ţine în prezenţa tuturor celor mai înalte autorităţi ale statului. Dar potrivit presei, multe familii au preferat să nu se alăture acestei ceremonii. Astfel, apropiaţii Stellei Boccia, 24 de ani, moartă împreună cu prietenul său, îi vor spune adio în cursul unei ceremonii evanghelice private.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel