Garda Forestieră Suceava: "În zona unde au fost agresați jurnaliștii nu se desfășurau activități ilegale de tăiere de arbori"

padurar-batut-lemne
Patru persoane denunțate în Italia pentru tăieri ilegale de păduri: Amenzi de 7.000 de euro și 1.000 de chintale de lemn confiscate
Garda Forestieră Suceava susține că în zona în care jurnaliștii și activistul de mediu au fost agresați nu ar fi fost identificate tăieri ilegale de arbori. 

"Cu prilejul controlului, s-a constatat că în zona respectivă au fost constituite două partizi de exploatare, una în anul 2020 și alta în anul 2021. Cele două partizi au fost constituite în conformitate cu prevederile legale și au fost exploatate cu respectarea regulilor de exploatare. În teren nu au fost identificate tăieri ilegale de arbori și nici alte abateri de la legislația silvică. Nu au fost aplicate sancțiuni, Precizăm că în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare și cu prevederile amenajamentelor silvice, exploatarea masei lemnoase se face și în anul următor momentului în care arborii au fost marcați," arată Garda Forestieră. 

Garda Forestieră: Pentru orice neclaritate, oamenii să apeleze autoritățile

"Pentru a evita evenimentele de natura celui petrecut în data de 16.09.2021, când 3 persoane au fost agresate doar pentru faptul că au încercat să documenteze o posibilă încălcare a legii, Garda Forestieră Suceava adresează rugămintea pe această cale ca pentru orice neclaritate privind legislația silvică, persoanele interesate să se informeze de la instituțiile ce au atribuții în acest domeniu, respectiv ocoalele silvice și Garda Forestieră.

De asemenea, în calitate de instituție cu atribuții în domeniu, nu încurajăm și ne disociem de orice faptă sau activitate menită să intimideze sau să obstrucționeze demersurile de bună credință realizate cu scopul de a semnala orice posibila încălcare a legislației din domeniul silvic”, mai precizează Garda Forestieră.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close