Gabriel Dorobanţu și Jean de la Craiova, printre victime. Hackeri români, trimiși în judecată pentru înșelătorii de peste 100.000 de lei

Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Mai multe persoane publice din România, între care Gabriel Dorobanțu și Jean de la Craiova, au devenit ținta hackerilor. Hackerii le-au spart conturile bancare, mailurile și au furat peste 100.000 de lei. Acum făptuitorii au fost trimiși în judecată. 

Procurorii DIICOT au decis, marți, trimiterea în judecată a șase persoane acuzate că au accesat ilegal adresele de e-mail ale mai multor vedete din România şi le-au clonat cartelele SIM ale telefoanelor mobile. După ce le-ar fi furat identitatea, au reuşit să scoată bani din conturile lor bancare.

Potrivit anchetatorilor, au fost vizate în special persoane publice și artiști care foloseau numere de telefon alocate de către o anumită companie de telefonie mobilă. Printre aceștia s-au aflat și cântărețul Gabriel Dorobanțu, dar și Jean de la Craiova. Escrocii au păgubit peste 50 de persoane, iar prejudiciul se ridică la peste de 100.000 de lei.

Gabriel Dorobanţu și Jean de la Craiova, printre victime

 

Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituției, prin rechizitoriul din data de 10.05.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 6 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, alterarea integrității datelor informatice, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de alterare a integrității datelor informatice, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, complicitate la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, înșelăciune, complicitate la înșelăciune, fraudă informatică, complicitate la fraudă informatică, fals informatic și fals material în înscrisuri sub semnătură privată. Mai multe vedete, între care Gabriel Dorobanțu, audiate la DIICOT, după ce s-au trezit cu conturile golite de hackeri

Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, începând cu luna decembrie 2019, liderul grupului infracțional, cu ajutorul celorlalți membri, folosindu-se de datele de identitate ale victimelor a făcut demersuri în vederea înlocuirii cartelelor SIM ale acestora, preluând astfel controlul asupra numerelor de telefon. Inculpatul a vizat în special persoane publice și artiști care foloseau numere de telefon alocate de către o anumită companie de telefonie mobilă.

Hackeri români, trimiși în judecată

 

Având control asupra numerelor de telefon, inculpatul a reușit să acceseze conturile de e-mail ale persoanelor vătămate de pe anumite platforme, profitând de sistemul autentificării în doi pași (TWO – STEP authentification), care presupune transmiterea unui cod pe numărul de telefon care este sincronizat cu contul de e-mail, permițând astfel schimbarea parolei de acces și restricționarea accesului persoanei vătămate la cont. De asemenea, inculpatul a setat metoda de autentificare „Account Key”, care permite accesarea contului de e-mail, prin primirea unei notificări pe telefonul mobil, fără a mai fi necesară introducerea parolei de acces.

Obținând controlul asupra adreselor de e-mail ale victimelor, liderul grupării a avut acces la informații personale și financiare, respectiv fotocopii ale actelor de identitate, documente de înființare ale societăților comerciale, facturi de la utilități, extrase de cont, conturi de utilizator din diferite aplicații de cumpărături sau de internet banking și la alte informații referitoare la viața privată a victimelor. De asemenea, având control asupra numerelor de telefon și asupra conturilor de e-mail, inculpatul a accesat ilegal conturile de utilizator ale persoanelor vătămate de pe o platformă de socializare, după care a restricționat accesul la acestea prin modificarea parolelor și a solicitat prietenilor acestora ajutor financiar, folosind diferite pretexte, sumele de bani urmând a fi virate în conturi deschise într-o aplicație mobilă, dar și în conturi bancare.

Totodată, inculpatul a solicitat în numele victimelor obținerea unor credite de la bănci și de la instituții financiare nebancare.
Folosind datele personale ale victimelor, liderul a obținut accesul la conturile de internet banking ale părților vătămate și a transferat diferite sume de bani către conturile celorlalți membri ai grupului infracțional.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii, dosarul fiind înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy