Frații Pavăl preiau Carrefour. Consiliul Concurenței și-a dat acordul. Hipermarketul devine 100% românesc

carrefour_27093200
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Pavăl Holding, compania deținută de frații Dragoș și Adrian Pavăl, intenționează să preia operațiunile grupului Carrefour în România.

Tranzacția vizează societățile Carrefour România, Supeco Investment, Bringo Magazin și Columbus Active.

Deși activitățile celor două grupuri nu se suprapun în mod direct, Consiliul Concurenței a evaluat efectele pe care tranzacția le-ar putea avea asupra pieței de retail și asupra lanțului de aprovizionare.

Analiza a vizat atât piața achizițiilor de produse de larg consum, în special alimentare, la nivel național, cât și piața vânzării cu amănuntul către consumatorii finali.

Autoritatea a examinat relația dintre retaileri și furnizori, unde comercianții au rol de cumpărători, precum și relația dintre retaileri și clienți.

Nu există riscuri pentru concurență

Potrivit instituției, operațiunea nu ridică probleme de concurență pe piața românească.

„În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că tranzacţia notificată nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte semnificativă a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, se arată în comunicatul autorității.

Pavăl Holding este unul dintre cele mai importante grupuri antreprenoriale din România. Cea mai cunoscută companie din portofoliu este rețeaua de magazine de bricolaj Dedeman.

Grupul este activ și în alte domenii, precum comerțul cu produse farmaceutice și parafarmaceutice, vânzarea de produse pentru copii și familie, producția de materiale pentru construcții, service auto și dezvoltări imobiliare.

La rândul său, Carrefour operează în România mai multe formate comerciale: hipermarketuri Carrefour, supermarketuri Carrefour Market, magazine de proximitate Carrefour Express și magazine discount Supeco.

Bogdan Bolojan este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
SONDAJ DE OPINIE
Statul român ar trebui să consulte mai mult diaspora pentru îmbunătățirea practicilor administrative?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close