Franța. Mii de oameni în stradă. Vestele galbene protestează pentru a noua săptămână consecutiv

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Mii de protestatari "veste galbene" s-au mobilizat, sâmbătă, în Franţa, pentru a noua săptămână consecutiv. Oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta față de politica fiscală şi socială a guvernului. 

Actul IX al mişcării "vestele galbene" a început sâmbătă dimineaţă în Franţa. Mai multe mii de protestatari manifestau sâmbătă într-o atmosferă de calm la Paris, plecând din faţa Ministerului de Finanţe în cursul dimineţii pentru a ajunge după-amiază în Piaţa Charles de Gaulle (cunoscută şi Place de l'Etoile), una dintre cele mai mari pieţe ale capitalei franceze unde se află şi Arcul de Triumf, conform AFP.

Spre orele prânzului, manifestanţii s-au oprit în Piaţa Bastiliei, strigând "Macron, demisia!", iar apoi au cântat Marseillaise, imnul naţional francez.

Citește și: Franța. "Problema" șoferilor, rezolvată. Vestele galbene au DISTRUS 60% din radarele rutiere

Printre sloganuri a figurat şi "Libertate pentru Christophe!", cu referire la fostul boxer Christophe Dettinger, ex-campion al Franţei, la categoria grea (1,92 m - 91 kg), care a fost filmat lovind doi jandarmi sâmbăta trecută în cursul unei manifestaţii a "vestelor galbene". El a fost reţinut şi plasat în arest preventiv, în aşteptarea procesului.

Circa 30 de persoane au fost reţinute sâmbătă dimineaţă de către forţele de ordine, în urma unor controale, în special pentru că aveau asupra lor ceea a fost considerat arme interzise sau participare la un grup cu scopul de a comite violenţe. 

O dezbatere naţională destinată să domoloească furia "vestelor galbene" urmează să fie organizată începând de marţi. Mişcarea a început ca un protest faţă de creşterea preţurilor la combustibil, iar apoi protestul a vizat întreaga politică fiscală şi socială a guvernului francez. 

Citește și: Dezastru în centrul Parisului. EXPLOZII în capitala Franței. Clădiri distruse sau avariate! VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel