Franța, carantină totală! Macron anunță noi restricții: Se închid școlile, deplasările interzise după ora 19.00

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Emanuel Macron
Emanuel Macron

Președintele francez, Emmanuel Macron, se adresează națiunii la această oră (ora 20:00, ora Parisului) și anunță noi măsuri restrictive de combatere a pandemiei Covid-19 care amenință să copleșească spitalele.

Emmanuel Macron anunță că măsurile de restricție deja existente în 19 departamente vor fi extinse, de sâmbătă, pe întreg teritoriul metropolitan pentru patru săptămâni. Circulaţia rămâne interzisă în intervalul orar 19.00 - 6.00, la fel şi deplasările interregionale. "Nu va exista nicio limită privind durata ieşirilor din case pe o rază de zece kilometri în jurul domiciliilor", a declarat Emmanuel Macron.

Președintele Franței anunță o închidere de trei săptămâni a creșelor, școlilor, colegiilor și liceelor.  Toate unităţile şcolare vor avea o săptămână de cursuri online, de luni. Apoi, elevii din trei zone vor fi în vacanţă timp de 15 zile. Cursurile se vor relua pe 26 aprilie – fizic, creşele şi învăţământul primar, iar la distanţă, liceenii şi studenţii.

Franța, carantină totală! Macron anunță noi restricții

 

„Părinţii care trebuie să aibă grijă de copiii lor şi nu pot lucra de acasă vor avea drept la şomaj parţial”, a mai precizat Macron.

Controalele vor fi înăsprite, anunță președintele: „Unii au militat pentru folosirea generalizată a certificatului (n.r.declarație pe propria răspundere), ca în martie 2020. Nu am ales această opțiune, deoarece iresponsabilitatea câtorva nu ar trebui să strice eforturile tuturor. Se vor intensifica sancțiunile pe drumurile publice pentru a limita adunările, pentru că acolo există pericolul", a transmis președintele francez în declarațiile pentru populație.

Se închid școlile, deplasările interzise după ora 19.00 în Franța

 

Restricțiile de deplasare începând cu ora 19:00 va fi menținută peste tot. Telemunca va fi sistematizată. Magazinele vor fi închise în întreaga zonă metropolitană, conform listei deja definite în cele 19 departamente.

„Cetățenii noștri care doresc să schimbe regiunea pentru a merge să se izoleze vor putea face acest lucru în acest weekend de Paște. Francezii care locuiesc în străinătate și care doresc să se întoarcă în Franța pot face acest lucru oricând și vom face totul pentru a facilita călătoriile și viața de zi cu zi a concetățenilor noștri, lucrători transfrontalieri”, a continuat Macron.

Crește capacitatea de la ATI

 

"Deplasările interregionale sunt interzise, cu excepţia motivelor imperios necesare sau profesionale", a precizat Emmanuel Macron.

Preşedintele Franţei a anunţat că restricţiile privind deplasările între regiuni nu se vor aplica în perioada Paştelui catolic. "Cetăţenii care vor să schimbe regiunea pentru a merge la locuinţe secundare din alte regiuni pot face acest lucru în weekendul Paştelui catolic", a explicat preşedintele Franţei, conform cotidianului Le Monde.

Emmanuel Macron a anunţat şi suplimentarea numărului de locuri în secţiile de terapie intensivă de la 7.665 de locuri la 10.000.

"Este necesară mobilizarea tuturor prin eforturi suplimentare, pentru protejarea celor bolnavi şi a copiilor", a subliniat Macron.

Premierul Jean Castex va prezenta joi strategia antiepidemică în Parlament, unde urmează să fie acordat un vot consultativ, informează cotidianul Le Figaro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel