Franța. Vastă reţea de hoţi ROMÂNI, DESTRUCTURATĂ de anchetatori francezi şi români

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Nouă persoane suspectate că fac parte dintr-o vastă reţea care a comis furturi în 76 de magazine de bricolaj pe teritoriul Franţei, însumând un prejudiciu de circa 1 milion de euro, au fost arestate în România, a anunţat vineri Parchetul din Besancon, în estul Franţei, informează AFP.

Alţi doi cetăţeni români din aceeaşi reţea au fost deja arestaţi în flagrant delict în Belgia, a precizat procurorul francez Etienne Manteaux, în timpul unei conferinţe de presă. Ancheta a fost declanşată în 2017.

Miercuri, patru anchetatori francezi, susţinuţi de aproape 270 de anchetatori români, au arestat nouă suspecţi cu vârste de circa 30 de ani, dintr-un total de 18 vizaţi iniţial, a precizat magistratul francez. Ei au efectuat de asemenea 28 de percheziţii.

„Majoritatea şi-au recunoscut faptele”, adică furtul a circa „1.600 de maşini-unelte şi de utilaje mecanizate” în mai multe departamente franceze, a declarat Manteaux.

Plasaţi în detenţie şi sub incidenţa unui mandat de arest internaţional, „ei vor fi predaţi în viitorul apropiat Franţei, pentru a fi puşi sub acuzare pentru furt în grup organizat şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni”, a subliniat el.

După ce a acţionat în Franţa între 2017 şi 2018, grupul s-a întors în România, înainte de a se reorganiza pentru a comite furturi similare în Belgia.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel